Roma

M-am intors, de doua zile, din prima mea calatorie la Roma. Prima – asta ar vrea sa insemne ca am de gind sa revad Roma… Da, caci mi-au ramas destule locuri – obiective vizate, dar pe care nu am reusit sa le vad.

Impresia generala insa e destul de neutra. Roma – Cetatea eterna – merita re-re-revazuta. Roma – orasul de azi – hm… nu mi-a produs niciun fior. Senzatia pe care am avut-o, vizitind Roma, a fost cea a unui amalgam intre Lisabona, Paris si Bucuresti. Si asta nu ca asemanare urbanistica sau arhitecturala, ci mai ales ca senzatii nedefinite, similitudini de stare, atmosfera.

In citeva cuvinte:

– m-am convins ca, in Europa (sau ue… mai ales), limbile internationale sint: engleza, engleza, engleza. Si limba locului (dupa caz, italiana, portugheza, germana, daneza, franceza…)

– Giovanni Lorenzo Bernini = genial!

– Rafael Sanzio = fabulos!

– Michelangelo – ii prefer sculpturile. Capela Sixtina este o capodopera, ca realizare, dar mie, personal, maniera sa de exprimare mi se pare mai putin emotionanta decit cea a lui Rafael.

– m-am convins si ca Vaticanul este, efectiv, cel mai bogat (si puternic) stat de pe planeta. Hiperbolizind, ramii cu senzatia ca si pietricelele de pe aleile sale au valoare… Apropo! Daca va propuneti sa vizitati muzeele Vaticanului, incepeti cu asta si lasati Bazilica la urma; se intra doar pina la ora 12.30 in incinta muzeelor, iar coada este considerabila. In special in ultima duminica din luna, cind intrarea este gratuita. Noi am stat (la coada) 1 ora si 20 minute pina sa putem intra.

– ceva mai prozaic: NU vizitati Roma in iulie sau august! Mai ales daca nu suportati caldura; soarele naucitor si umezeala dezagreabila ar putea sa influenteze negativ perceptia asupra Cetatii eterne… Dar, pe de alta parte, hotelurile sint mai ieftine in aceste doua luni si – amanunt deloc de neglijat – durata mai lunga a zilei va fi in avantajul vostru, caci programul de vizitare a diferitelor monumente/ muzee este prelungit.

Ce mi-a placut:

– asocierea dintre antic, renascentist, baroc si… sa zic modern (desi modernul din centrul Romei nu-i chiar de ieri);

– fintinile / cismelele Romei = toate au apa potabila (si sint si frumoase, pe deasupra, indiferent ca-i vorba despre o banala tisnitoare sau de o fintina „semnata” Bernini, cum este cea din Piata Navona);

– pietele Romei – Navona este preferata mea. Mi-au placut insa si Piazza della Rotonda, Venezia, della Minerva sau Piazza di Spagna. Si, nu in ultimul rind, Piazza dei Cavalieri di Malta. Faceti un popas in aceasta din urma, nu veti regreta! Puteti ajunge la ea fie urmind Via di San Sabino, daca veniti dinspre Circo Massimo, fie urcind Via di Porta Lavernale (ceva mai anevoios), daca ajungeti dinspre Piramida;

– convivialitatea „legionarilor” din fata Colosseumului; maestri ai burlescului, reuseau sa creeze un moment amuzant (sau de-a dreptul hilar) in timpul „pozelor” ce se voiau a fi frinturi de istorie;

– pinii ce impodobesc dealurile Romei, dar si artarii de pe malurile Tibrului;

– linistea momentelor in care, stind pe o banca din piatra, la umbra copacilor, poti admira Palatino, Forul roman, Colosseumul ori vreun palazzo sau oricare bazilica;

– faptul ca, aproape pretutindeni, esti in prezenta unei opere de arta.

Ce nu mi-a placut:

– neglijenta, mizeria prezente uneori si in locuri in care nu te-ai fi asteptat. Tibrul este un astfel de exemplu, dar si „parcul” de peste drum de gradinile in care se afla Vila Borghese;

– tonalitatea stridenta, pe alocuri, a limbii vorbite de unii romani (italieni get-beget);

– impertinenta (sa zic nonsalanta?) soferilor: iti lasau impresia ca ar fi in stare sa te calce, atit de putin importanta era culoarea verde destinata pietonilor;

– idem, nepasarea – oarecum paradoxala – intilnita in chiar centrul de informatii turistice din preajma Bazilicii San Pietro. Domnii de-acolo n-aveau niciun pliant cu Vaticanul/ Bazilica/ zona respectiva. Si nici ca le pasa prea tare; iti ofereau in schimb exact aceeasi harta (a Romei) pe care o puteai gasi la hotel;

– absenta unor indicatoare clare, in general. Edilii Romei nu-s chiar ingrijorati de felul in care se descurca (sau nu) turistii prin metrou sau aiurea. Probabil considera ca orice turist care vine la Roma musai tre’sa stie sa se orienteze cu harta-n mina. Apropo de metrou: mizerabil!

– mincarea italieneasca. E adevarat, n-am intrat in niciun restaurant de sapte stele, dar cel mai bine am mincat intr-unul absolut obscur, aflat in apropiere de gara. In rest, nici pizza, nici pastele servite in celelalte doua-trei restaurante (aflate in centru) n-au fost grozave. Ba chiar pot spune ca la Paris am mincat o pizza quatro formaggi net superioara celei din Roma…

– celebrul espresso italienesc… Desi m-as putea lesne numi „cafegioaica”, chestia aceea cit un degetar, ingurgitata zilnic, cred ca te poate trimite in spital, cu un ulcer rapid achizitionat… Ghinionul a facut, cred, sa nimeresc si un hotel in care cafeaua (cea „normala” sa fie de-a dreptul oribila; spre uimirea mea insa, nimeni nu s-a plins de ea… in afara de mine, desigur). Si, ca tot vorbim despre delicatese, inghetata, in general, mi-a lasat aceeasi impresie neutra: nici excelenta, nici rea;

– si, in fine, celebra Corso, despre care cineva spunea ca ar fi cea mai frumoasa strada din lume… Ei bine, nu prea inteleg ce are extraordinar aceasta Corso, care nu-i decit… o strada… Si destul de ingusta, pe deasupra. E adevarat, pt mine si Champs Elysees a fost o dezamagire… cu toate ca aceasta din urma este totusi un bulevard, impozant prin spatiu, perspectiva (si, cu siguranta, magazinele de lux si hotelurile de cinci stele; caracteristici care, dupa mine, nu-s tocmai criterii de frumusete…)

(va urma… sper 🙂 )

Anunțuri
Published in: on 2 Septembrie 2010 at 2:26 am  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2010/09/02/roma/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. 🙂 Cafeaua de care pomeneai, aia miiiica miiiica, e ristretto, nu espresso. Cica e cea mai sanatoasa. Nici eu nu reusesc sa o beau, evident, insa orice italian vine in vreun bar aici, MEREU cere ristretto.

    Nici pe mine nu m-a impresionat Roma. Nu am vizitat mult, e drept, alta data o voi face.. Insa la Vatcan nici nu ma gandesc sa merg. Cred ca m-as face neagra de nervi acolo, cand as vedea in ce conditii traiesc ‘ copiii domnului’.

    • Hm… Nu prea cred sa ai ocazia a vedea cum traiesc „copiii Domnului” la Vatican… Am fotografiat si citiva micuti (nu stiu cum se numesc copiii oficianti) in timp ce insoteau un preot catre o sala de rugaciune (in Basilica San Pietro, of course). Cred insa ca mai mult de atit nu vezi.
      Mare amatoare de arta cum te stiu, cred totusi ca n-ai rata vizita la Muzeele Vaticanului sau chiar a Bazilicii. Nu de alta dar, cumva, ai senzatia ca esti in prezenta acelor genii artistice. Toti creatorii aia inceteaza sa mai fie niste nume abstracte, niste persoane oarecum ireale (prin departarea in timp si spatiu) si devin – macar pt citeva clipe – oamenii de linga tine. E intr-adevar fabulos ce au ei acolo! Si pot spune ca am „gonit” prin salile respective, presate de timp…

      I-o fi zicind ristretto lu’ aia mica, dar fie mi s-a parut mie fooooarte mica, fie s-au plictisit italienii sa-i zica pe nume, caci peste tot te intrebau daca nu vrei espresso… In fine, oricum (desi stiam ce cantitate are / n-are, mai bine zis…), tot mi se pare o chestie ce frizeaza ridicolul…

  2. Am vizitat Roma de trei ori si de fiecare data am descoperit aspecte noi, vibratii noi. Este un oras colosal zic eu. Vaticanul te copleseste prin ordine si reguli, gresala mea a fost ca am inceput cu San Piedro si cred ca nimic altceva nu putea depasii starea de putere pe care ti-o induce acea cladire pe care eu am simtit-o vie. Lectia majora pe care am primit-o in Roma a venit de la un cersetor… era cu mana intinsa fara ca privirea lui sa transmita ceva relationat cu starea de umilinta…se spune ca cersetorii sunt spirite f puternice care vin pt a ne invata pe noi ceilalti mila, compasiunea, umilinta. Chiar am realizat multe privindu-l in ochi pe acel cersetor.

  3. Sint convinsa ca are o incarcatura considerabila, Basilica San Pietro; in schimb… ramine de vazut CU CE e incarcata… Eu prefer sa ma raportez la partea ei artistica.
    Pentru mine, Roma sub aspect colosal este doar Roma vestigiilor (antice, mai putin renascentiste – desi toate operele de arta sint pretioase, intii prin valenta umana si spirituala, si apoi prin valoarea artistica – cel putin pt mine).
    Ceea ce am vrut sa subliniez este faptul ca romanii de ieri nu prea au legatura cu italienii de azi. Si ca Roma, fara mostenirea secolelor trecute, e… searbada.
    Aparte, momentul cu cersetorul… Citi insa dintre ei se incadreaza in categoria descrisa?
    Cu siguranta (daca voi mai avea ocazia…) ma voi duce din nou (la Roma); in cautarea altor pietroie (adica tot partea antica) si pt a reparcurge – in tihna de data asta – unele trasee. sint constienta da faptul ca „in goana calului” nu-ti poti sedimenta o parere solida…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: