62, 65, 67…

UE e pusa pe fapte mari. Europa beneficiaza de o populatie imbatrinita – asta o stie deja toata lumea. Prin urmare, capii si capetele luminate de pe la Strasbourg/Bruxelles si de pe unde-o mai iesi fum s-au dat cu fundu’ de pamint si-au pus de-o solutie salvatoare: impingerea catre… cit se poate a virstei de pensionare. Sa nu credeti ca inteligenti exista doar la Bucuresti. Non, astia exista pretutindeni. De ex. in Franta. Dar si in Spania. Si, cu siguranta, si-n celelalte state ue.

Nu stiu cum se face, dar, in ultima vreme, ma nimeresc la Paris taman in toiul grevei transportatorilor. Ultima data cind am avut norocul sa fiu in miezul evenimentelor a fost prin noiembrie 2007, cind am „prins” o adevarata paralizare a transportului cu metroul si, mai ales, cu RER-ul (trenurile care asigura legatura intre banlieues si orasul propriu-zis). Cred ca mai mult de o treime din timpul petrecut atunci la Paris l-am „cheltuit” asteptind metrourile… RER linia B n-a functionat citeva zile, pur si simplu, iar A-ul mergea din doi in cinci, mai precis cam cind decideau conducatorii ramelor respective. Asta ar putea parea nesemnificativ, dar, daca precizam ca B-ul face legatura intre Roissy CDG si Paris si intre Orly si Paris… atunci e lesne de inteles cam ce amploare avea evenimentul. Motivul acelei greve il constituia tot virsta de pensionare, mai exact intentia guvernului de a anula unele privilegii mostenite de lucratorii de la metrou inca de pe vremea in care acesta era asimilat cailor ferate. Si mai exact, era vorba despre marirea perioadei de cotizare (pt pensie) cu doi ani jumate, chestie pe care lucratorii metroului n-au acceptat-o in ruptul capului. Astfel, daca restul cotizantilor sint obligati sa-si verse contributia timp de 40 de ani, fericitii de la metrou reusisera sa-si pastreze perioada de 37,5 ani.

De data asta insa, lucrurile au evoluat. Duelul dintre guvern si muncitori (sa le zicem asa, ca sa deosebim mai clar cele 2 clase) inclina puternic spre victoria primului. Cica sistemul francez se confrunta cu un deficit care-i „ameninta” perenitatea: se cheltuiesc 32,3 miliarde euro in 2010 (pt plata pensiilor), vor fi insa 45 de miliarde euro in 2020! Asa estimeaza Conseil d’ orientation des retraites. Intelegeti, aceasta penibila situatie, rezultata din imbatrinirea demografica, mai e si accelerata de criza! Groaznic! S-o fi subintelegind ca blestemata asta de criza o sa dureze inca 10 ani?!? In fine, guvernul a hotarit ca virsta de pensionare, care azi este de 60 de ani, va atinge 62 de ani in 2018. Cresterea va fi progresiva, cu 4 luni pe an. Vorbim despre virsta „de plecare”, adica virsta la care poate fi depus dosarul de pensionare; daca insa respectivul postulant nu a cotizat cit trebuie, aceasta virsta va fi decalata (tot progresiv, cu 4 luni pe an). In schimb, cei in cauza au fie posibilitatea de a munci mai departe, pina implinesc perioada de cotizare, fie de a… ramine acasa pina in momentul in care ating „cariera completa”, fixata azi la 65 de ani, si care va fi de 66 ani in 2019 si de 67 ani in 2023. Daca vor mai exista pensionari in acel moment… Remarcam o anume flexibilitate si progresie rezonabila, nu-i asa, in gindirea politica franceza. (Ai nostri, nu-i asa, ca sa nu se incurce in atitea calcule, au facut-o otova, ca-i mai simplu).

Guvernul francez da si explicatii. Induiosator de precise si relevante: situatia asta penibila rezulta in principal din cauza imbatrinirii demografice, a faptului ca exista, azi, MAI MULTI pensionari (unde am mai auzit chestia asta?…), care – ca sa vezi ciudatenie! – traiesc mai mult! Si ei, saracii, se confrunta cu realitati ce pareau apanajul exclusiv al Estului: francezii aveau 1,8 cotizanti pentru 1 pensionar in 2006, dar vor fi 1,5 in 2020! (si inca stau bine!) In plus, din 1982 incoace speranta de viata a crescut – in Franta – cu 6,3 ani! Ca sa nu mai amintim ca, din 1950 incoace, a crescut chiar cu 15 ani! Si va continua sa creasca! – declara oficialitatile. Adica o duc foarte bine, asta-i concluzia. Ultim argument al demersului guvernului francez: SI celelalte tari au procedat la fel: Germania – virsta de plecare = 63 ani; Anglia – 65 pt barbati, 60 pt femei; Spania – 65 de ani (67 din 2023); Italia – 58 de ani (61 din 2013); Suedia – 61 de ani, Danemarca – 65 de ani (67 ani intre 2024 si 2027).

Ok. Iata insa ca poporul francez se dovedeste recalcitrant, nu intelege toate fineturile si calculele astea si-o pune de-o greva. Pina aici, nimic deosebit; transportatorii si-au facut un obicei din asta – una-doua fac greva. De data asta insa, am observat doua diferente. Una – mentinere ferma a pozitiei de catre guvern. A doua – usoara schimbare in discursul mass-media. Apa la moara a dat-o chiar politia, prin raportarea unor cifre totalmente diferite cu privire la numarul de manifestanti prezenti in ziua marsului de joi 23 septembrie. Conform sindicatelor, au defilat 300.000 persoane in Paris. Conform politiei, doar 65.000. Potrivit sindicatelor, au fost cu 300.000 mai multi manifestanti (in toata Franta) decit la marsul din 7 septembrie. Dimpotriva, ministerul de interne francez a numarat cu 120.000 mai putini manifestanti decit la inceputul lunii. [Trebuie sa precizez ca metodele de numarare sint diferite; sindicatele folosesc alt algoritm decit politia. N-are sens sa le descriu, caci oricum n-ar folosi la mare lucru…]

Interesant e modul de interpretare iscat de aceste diferente. Unii jurnalisti si-au exprimat citeva puncte de vedere pe care le-as incadra cu usurinta in categoria „limbaj de lemn”, atit de mult imi aminteau de batutul apei in piua cu care noi sintem obisnuiti de vreme indelungata. Guvernul francez insa a reusit sa ma uimeasca prin originalitate: pur si simplu, Palatul Elysee „a vazut” in aceasta „scadere” a mobilizarii – tineti-va bine! – „adeziunea” populatiei fata de reforma legiferata! (*) Ei, asta da, oficializare a manipularii. Inutil sa va mai spun ca Francois Fillon, prim-ministrul in functie si de altfel initiatorul legii de reforma a pensiilor (2003) s-a pronuntat foarte ferm in chestiune: nici vorba sa se renunte la aceasta reforma, doar e in joc viitorul natiunii franceze…

Si cind ma gindesc ca ma dusesem sa ma plimb… la Paris… Desigur, n-am stat cu ochii-n televizor in cele citeva zile petrecute acolo, dar, intre replicile pe marginea subiectului dezbatut pe ecran, ziare, intirzierile metroului, aglomeratia din statii si din vagoane si acel sentiment de deja-vu… te cuprindea o ciudata senzatie de… „acasa”. Ceva e putred… Ceva e putred nu doar in Danemarca, ci cam peste tot in ue asta!

Stiti insa ce m-a enervat cel mai tare? Faptul ca am uitat – nici acum nu-mi explic cum s-a intimplat asta… – sa vizitez expozitia Claude Monet a Paris (Galeries Nationales, Grand Palais), ce reuneste 200 de tablouri aduse atit din muzeele frantuzesti cit si din cele internationale si din colectii private! Da’ lasa ca poate ma mai nimeresc pe-acolo pina la inchiderea ce va avea loc in ianuarie 2011…

(*) Direct Matin (ziar gratuit) din 24 sept. 2010 – „La guerre des chiffres” (www.directmatin.net)
Anunțuri
Published in: on 27 Septembrie 2010 at 2:46 am  Lasă un comentariu  
Tags: ,

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2010/09/27/62-65-67/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: