Privind… viata

Minunate instantanee ale lumii vii… (*)

 

(*) sursa: http://www.descopera.ro/dnews/7727875-incredibilele-prim-planuri-ale-animalelor-salbatice-foto
Anunțuri
Published in: on 18 Noiembrie 2010 at 7:05 pm  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2010/11/18/privind-viata/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. Minuată creaţia Creatorului!
    Doar că noi oamenii, în doar o sută de ani, am făcut mult rău planetei.

    V-am adăugat la legături pe blogul domnului Cueşdean.

    Cu respect!
    Numai bine!

    • Asa este! Dar poate incepem sa indreptam…
      Multumesc, toate bune!

  2. CINE LE PERMITE LINGVIŞTILOR SĂ AFIRME CĂ ROMÂNII NU AU PRODUS NICIODATĂ NIMIC, NICI MĂCAR CUVINTELE CE LE IES PE GURĂ ?!
    PE CE TEMEI ?
    ETIMOLOGIA ROMÂNEI COLOCVIALE ANCESTRALE ESTE OPERA LUI DUMNEZEU, UN TABU, SAU URZEALA UNOR NEMERNICI, DUŞMANI AI NEAMULUI ŞI AI ŢĂRII ?

    Eu sunt doar un vorbitor de limbă română ce şi-a pus aceste întrebări, spre deosebire de alţii cărora nu le trece prin cap să-şi pună întrebări, dar acuză.
    http://dacica.ro/blog/?p=3420
    Ce are lingvistul Aurora Peţan cu L.I.Cueşdean?
    Aţi auzit vreodată de Dr.Lucian Iosif Cueşdean?
    Nu !
    Şi atunci ?
    Cine este L.I.C., după Aurora Peţan, păţita ?
    În poză, individul este un monstru fioros, cu pumnul ridicat, ce o siluieşte pe neprihănita Aurora să-i citească cărticica Româna, limba vechii Europe, pentru ca persoana care stă cu mâinele-n sân să afle că el este „ primul bătător de câmpi” , „penibilul” propovăduitor al ideii stupefiante că românii şi-au compus singuri cuvintele, blasfemie de neconceput în ochii lingviştilor.
    Ea vă şi îndeamnă să râdeţi împreună cu dumneaei de modul în care zice el că românii şi-ar construi cuvintele, hulă faţă de dogma ce decretează că românii nu au construit niciodată nimic, nici măcar cuvintele ce le ies pe gură.
    “Ia sa vedem cum face domnul L.I.C. etimologie.De la pagina 48 cetire, zice dânsa:
    Un STE-JAR are un lemn dur caruia îi STA JAR-UL mult mai mult decât la alte esente lemnoase din România.
    Un MAS-LIN are fructe care trebuiesc MES-tecate LIN.
    O VIE-SPE este o VIE-tuitore din România care SPE-rie lumea.
    Un BON-DAR este o gâza care DUR-UIE pe lânga om, dar este BUN-A, nu înteapa si are un pufulet fin ca o BUN-da.
    În româna PAL-MA se umfla si se dezumfla, ca si PLA-MÂN-UL. (exersati, s-ar putea sa va iasa)
    PLU-GE, umfla GE-OS-UL de sub români (aici trebuie sa va traduc în româna post-neolitica: “plugul umlfa josul de sub români”; logic, nu?)
    Nu mai am rabdare sa copiez din cartea lui, dar sper ca v-am descretit fruntile”.

    După ce v-aţi descreţit frunţile, unii poate că mai aveţi răbdarea să mai şi judecaţi puţin.

    ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. Etymon
    De ce o fi oare obligatoriu ca orice cuvânt românesc să provină dintr-o altă limbă, străină?!
    STEJÁR, stejari, s. m. Gen de arbori înalți …– Cf. bg. stežer.
    MĂSLÍN, măslini, s. m.Arbore cultivat în regiunile mediteraneene …– Din măslină.
    MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului…– Din sl. maslina.
    VIÉSPE, s. f…insecte himenoptere, cu un ac și cu o pungă cu venin. – Lat. *vespis (= vespa).
    BONDÁR, bondari, s. m….insecte himenoptere asemănătoare cu albina…care bâzâie. – Formație onomatopeică.
    PÁLMĂ1, palme, s. f.Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor…-Lat.Palma.
    PLĂMẤN, plămâni, s. m. ..organe cu ajutorul cărora se face respirația.– Din ngr. plemóni.
    PULMÓN, pulmoni, s. m.Plămân. – Din lat. pulmo, -onis.
    NEOGRÉC, -EÁCĂ, …limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre– Din fr. néo-grec.
    PLUG, pluguri, s. n.Unealtă agricolă …la arat, 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.
    GEO- Element de compunere „Pământ < fr. géo-, it. geo- < gr. ge – pământ].
    JOS, JOÁSĂ, joși, joase,… la nivelul pământului; …– Lat. deo[r]sum.

    Nu ştiu cu câtă poftă aţi râs dv de glumele doamnei cu limbaj inchizitorial şi inovator, de adevărat cercetător în limbă, dar eu am fost mai curând indispus de atâta prostie a unora ce-şi imaginează străbunii cretini, pentru că au spus-o unii, mari “patrioţi”, fără măcar să cerceteze dacă este aşa sau nu.
    Să începem cu sfârşitul.
    Eu am auzit ţăranul spunând “am mărs pe geosu” şi sunt sigur că el vorbea româneşte mai corect decât doamna limbistă cercetător infatuat, ce pretinde că el nu ar fi spus geosu=pământ, recte că merge pe pământ nu călare sau pe „deorsum”.
    Lingviştii ne impun nouă idea că slavii originari din zona sub arctică sunt cei care au inventat agricultura, plugul şi măslinele, că ne-au învăţat de toate, până şi să vorbim.
    Cu ce ocazie?
    Cine şi cum dovedeşte fără drept de apel că rumânii au învăţat de la bulgari şi de la slavi să spună stejăr şi plug.
    Ce argumente sunt că fenomenul nu s-a produs invers ?
    Raţionamentul lor este stupefiant: dacă este un cuvânt vorbit de romanii de la Roma din România şi nu există la Roma, trebuie că el vine de la oricine altcineva, chiar dacă e vorba de noii veniţi.
    Care romani de la Roma în „România”, cei din legiunea Macedonica sau cea Siriană ???
    Noi, „cretineii”, i-am aşteptat pe grecii din secolul XVI, ca să aflăm cum se zice la PLĂMÂN ???
    Şi totuşi nu râd nici curcile de asemenea studii etimologice, ce spun printre altele că socul se trage din latinescul SAMBUCTUS, iar PORUMBUL din latinescul PALUMBUS, deşi romanii decedaseră cu 1000 de ani înainte ca Cristofor Columb şi ortacii săi să descopere porumbul în Americi.
    Oameni buni, chiar nu băgaţi de seamă că aceşti lingvişti ne prostesc în faţă ???
    Nu vedeţi că ei ne taie cu sărg rădăcinile noastre ce ne leagă de România, ca să ne spulbere vântul ???
    Nu vedeţi că ei vor să fim de la Roma, de la Moscova, de la Istanbul, Budapesta şi de oriunde din altă parte, până şi din stepele cumane (după faimosul Djuvara), numai din România nu ?
    Dacă un cercetător nu ştie că o palmă se umflă când devine pumn, atunci halal cercetător.
    Dacă el nu observă că noţiunile româneşti se defines în cuvinte ca metafore, ce să mai spunem.
    NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. Formă logică fundamentală a gândirii omenești ; concept. – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
    CUVẤNT, cuvinte, s. n. … asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.
    SENS, sensuri, s. n. Înțeles ♦ Conținut noțional sau logic. – Din fr. sens, lat. sensus.

    Etimologia modernă este o cu totul altă temă.Ea este dictată de rapiditatea răspândirii informaţiilor la distanţe foarte mari, cu mijloace moderne, fenomen aproape absent la nivelul formării lexicului ancestral rumânesc.
    Nimeni nu a discutat vreodată modul în care s-au format cuvintele, unde şi când, ci doar s-au emis păreri privind vehicularea cuvintelor scrise, de la cineva la altcineva.Nu s-au verificat unele aspecte precum atestărea lor riguroasă, capacitatea scrisului de a reda fidel vorbirea şi implicarea celor care au scris în însăşi alterarea cuvântului prin inventarea unor reguli în cadrul şcolarizării.

    Conform dexului un cuvânt este o grefare a unei noţiuni pe o alcătuire sonoră.

    Pe acest temei putem observa că FLOAREA SOARELUI este o singură noţiune, desfăcută de lingviştii români în două cuvinte, ca şi ciuboţica cucului, etc.şi LINGURĂ, o altă noţiune, consemnată de lingvişti ca un singur cuvânt, deşi conţine de fapt două cuvinte, LIN şi GURĂ.
    Poate nu ştiţi ce este o lingură şi aflaţi din Dex.
    LÍNGURĂ, linguri, s. f. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. – Lat. lingula.
    Un ţăran ar defini-o ca pe ceva ce trebuie dus LIN la GURĂ, că altfel se varsă conţinutul “obiectului”.Lingula nu poate fi dusă la gură, că nu există ca lingură.
    Floarea soarelui, ciuboţica cucului şi lingură sunt toate nişte metafore.
    METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil,… cuvântul-imagine; – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.
    Nu există nicio onomatopee fără ca ea să fie o metaforă, în sine.
    După acelaşi model sunt alcătuite aproape toate cuvintele româneşti, incluiv măs-lină, stă-jarul, vie-spe, bon-daru, etc., ce scot din sărite pe lingviştii noştri alde Aurora, diferenţa fiind doar asocirea de rădăcini (frânturi) de cuvinte mai lungi sau mai scurte.
    Ele dovedesc uneori originea clară în limba română a unor cuvinte din alte limbi, la care lipseşte câte o parte din rădăcini.
    De exemplu URSU se cheamă URSUS în latină şi AORSO în greacă.
    El, animalul greoi, UR-(că)-SUs doar în română, pentru că a urca şi sus nu există sub această formă în limbile respective, decât în română.
    URCÁ, -Probabil *lat oricare (=oriri).
    SUS adv. – Lat. susum (= sursum).
    Există o mulţime de cuvinte ce aparţin numai românilor, dar ele sunt atribuite cu generozitate altora.
    LIN, -Ă, lini, -e, adj. Care se mișcă …fără salturi– Lat. lenus, -a (= lenis).
    GÚRĂ, guri, s. f.Cavitate din partea anterioară a capului, prin care alimentele sunt introduse în organism<lat. Gula(=gâtlej).
    Oricine observă că gură nu există în alte limbi, cum nu există nici lingură în nicio altă limbă.
    Sper că aţi înţeles până la urmă, doamna Aurora Păţan, că este vorba de etimologii exprimate ca metafore , în limba rumână.
    Cine de cine trebuie să râdă sau de ce?
    Dacă nu băgaţi bine de seamă, peste câţiva ani „o să vorbiţi toţi fără diacritice”, ca dna Peţan, ca să ajungeţi demni urmaşi ai lui Traian de la Roma.
    Eu mă întreb despre ceva mult mai grav pentru mine şi anume despre faptul că librăriile din Bucureşti îmi returnează cărţile pentru că “nu le cere lumea”, deşi nu pun în discuţie niciun alt aspect decât pe cel ce priveşte limbajul colocvial ancestral al neamului românesc şi nu etimologia lexicului modern.
    În fond nu-i bai, dar păcat de banii mei pierduţi de grija altora.
    Vina este doar a mea, că eu ştiam zicala, “câinele moare de alergătură şi prostul de grija altuia”.
    Stau şi mă întreb totuşi dacă semenii mei intră în grija mea sau a altuia.
    Poate citiţi “Peripeţiile hazlii ale doctorului Cueşdean la Tobruk”, pentru a afla tâlcul şaradei cu câinele.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: