Sinziene in livada Minovici

Asociate marii sarbatori crestine a Nasterii Sfintului Ioan Botezatorul, Sinzienele isi au originea, dupa unii specialisti, intr-un cult stravechi al soarelui, cunoscut geto-dacilor. Se pare ca termenul de sinziene reprezinta o preluare a stravechii denumiri de «Sîntiene», adica femei frumoase, considerate fermecate, care indeplineau cindva, in cadrul unui cult solar, rolul de preotese ale soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci, in arta acelor vremuri, inlantuite intr-o hora. «Hora Dragaicelor», existenta si in zilele noastre, ar putea fi, dupa parerea specialistilor, un fragment din ritualul savirsit in vechime de Sîntiene – preotesele soarelui. Românii percep sarbatoarea Sinzienelor ca pe un prilej de veselie, de impacare cu ei insisi si cu natura datatoare de viata. Strecurate printre amintiri, Sinzienele personifica tineretea si iubirea… (*)

2011 – a cincea noapte

Noaptea de 24 iunie se inscrie, an de an, la Vila Minovici, sub semnul magicului. Si, cu siguranta, Sîntienele strabat vazduhurile, de-a lungul  si de-a latul tarii, spre a asista, sustine si se bucura impreuna cu oamenii in aceasta noapte fermecata, in care, nu-i asa, se deschid cerurile si muritorii pot deslusi graiul necuvintatoarelor…

In livada am regasit aceeasi pace, aceeasi lumina filtrata de coroanele arborilor, aceeasi bucurie pe care doar natura ti-o da. Desigur, asta in primele momente, pina cind gradina s-a umplut de lume… Scaunele aranjate in amfiteatru isi asteptau oaspetii, mesele – inchipuind terasa-gradina a unui restaurant vara – stateau cuminti sub umbra deasa a duzilor, stejarilor si a unui mic cires, cumva stingher intre falnicii sai vecini, iar aleea artelor vizuale se pregatea sa-si primeasca vizitatorii. Pe simeze – fotografii ale bisericilor de lemn din nordul Olteniei (Serban Bonciocat si Luiza Zamora). Intr-un colt, noutatea o constituia un mare ecran, pe care rulau in bucla peliculele cistigatoare ale concursului Mini Film cu Maxi Art. Secvente video de 1 minut, ce sintetizau, fiecare, un univers propriu, redat prin ochii talentatilor regizori. Nelipsitul stand cu carti (editurile Paideia, Jurnalul National, Spandugino, Vremea, Oscar Print, Asociatia 37), dar si coltul ARTelierului pt copii erau deja gazde vechi…

Desigur, am avut ragaz sa ma plimb in voie prin livada pe care nu poti sa n-o indragesti, din chiar prima clipa, sa ma desfat cu dudele aflate la indemina oricui pe crengile aplecate, sa redescopar alte si alte colturi pierdute…  Si Sinziana pictata pe unul dintre peretii marginasi, pe care n-o remarcasem datile trecute. Dar si sa asist, alaturi de alti invitati sositi din vreme, la repetitiile Sinzienelor mici si mari.

Seara propriu-zisa n-a inceput conform programului, ci aproape o ora mai tirziu. Dar acest fapt a trecut nebagat in seama; de altfel, forfota si sosirea invitatilor s-au prelungit pe aproape tot parcursul evenimentului. Ceea ce, in definitiv, sporea caracterul de sarbatorire intima, familiala; deopotriva invitati si organizatori savurau, in voie si fara prea mult protocol, momentele artistice, dar si pe cele de intilnire cu vechi prieteni. Intreaga livada era impinzita de lume: ti se facea brusc foame, te asezai la una dintre mesele gradinii-restaurant (hm… dupa ce stateai la coada cvasipermanenta spre a-ti procura bucatele). Te atrageau luminitele aprinse pe aleea expozitiei de fotografie? Porneai  – degraba sau alene – intr-acolo. Ecranul iti stirnea curiozitate? Te puteai aseza linistit sa urmaresti minifilmele. Voiai mai multa tihna spre a discuta cu vreun prieten neintilnit de-o bucata de timp? Alegeati, impreuna, o banca pierduta prin gradina, un trunchi de copac sau o piatra…

Si vălurile noptii se faceau din ce in ce mai dense. Asisderea, voalurile albastrii  ale „cetii” de padure… Mda, la efectul scenic al cetii au contribuit din plin si fuioarele de fum ale gratarului plin de mici ce-a functionat non-stop… Caldura – in ciuda desisului livezii – s-a facut simtita pina tirziu in noapte.

Seara festiva a fost deschisa de gazda evenimentului, doamna Georgiana Pogonaru (Presedinta Asociatiei „Prietenii Muzeelor Minovici”). Sinzienele mici – trupa de balet a Scolii Educa – ne-au incintat pe toti prin gratia, inocenta si constiinciozitatea cu care si-au prezentat programul. Le-au urmat Sinzienele mari – un stol de tinere invesmintate in straie de zina, văluri galbene precum cununile impletite in parul lor lung – ce-o insoteau pe conducatoarea lor, purtindu-i imensa trena ce aproape acoperea intreaga „scena”.

Cornelia Tihon a fost o prezenta inedita: studenta la Conservatorul de Muzica, la doar 23 de ani cinta din 23 de instrumente de suflat. N-am retinut decit citeva dintre denumirile acestora – tilica, oboi, ocarine (de fapt niste variante anterioare), cimpoi, nai. Interesante au fost cele citeva instrumente stravechi cu care Cornelia ne-a incintat auzul minute intregi.

Momentul de teatru – Calatorii prin ploaie – a fost sustinut de actorii Brindusa Casandra Mircea, Ioana Macaria, Silviu Biris, Constantin Florescu. O viziune interesanta si o interpretare plina de naturalete si talent.

Ei, si uite ca am ratat taman momentul cel mai liric al serii, moment asteptat probabil cu nerabdare de toti indragostitii (indragostiti pur si simplu sau… de arta): „De dragoste”, cu Razvan Mazilu si Monica Petrica. Asadar, mister total, n-am nici cea mai mica idee referitor la dansul interpretat de cei doi binecunoscuti artisti.

Dar n-am lipsit de la programul de cintece traditionale romanesti oferit de Corul Sound, condus de Voicu Popescu. Si nici de la inegalabilul moment sustinut de grupul folcloric Alunelul si dirijat de Larisa Barbu, secventa care a incheiat de altfel noaptea magica: Hora Sinzienelor, o hora in care, cu mic, cu mare, ne-am prins cu totii (in fine, e un fel de-a spune… fotografii imortalizau momentul). Larisa ne-a invatat sirba, Hora de la Husi si… inca un dans… (nu-mi amintesc exact ce, din pacate…).

N-as putea sa inchei aceasta mica depanare a viitoarelor amintiri, fara a le numi pe Anca, Andreea, Catrinel, Coca, Cristina, Daniela, Diana, Ilinca, Ioana, Laura, Lorina, Lucia, Madalina, Manuela, Mariuca, Sabina, Smaranda, Stefania – zinele permanent ocrotitoare ale locului, si nici pe… elfii Adrian, Costel, Gabriel si Michael, vajnicele lor ajutoare. Fara ei, cu siguranta, sarbatorile in gradinile Minovici n-ar avea acelasi farmec.

Orele noptii cursesera… ne indreptam catre cele ale diminetii. Linistea isi relua, incet, stapinirea asupra livezii obosite de atita freamat. In iarba si pe frunzele copacilor incepeau a se ghici stropii de roua. Roua din dimineata zilei de Sinziene. Rouă cu valente tamaduitoare si purificatoare, care are <>.(**)

Undeva in vazduh, ori poate intr-o dimensiune dincolo de timp, Sîntienele vegheaza…

P.S. Gratie bunavointei Cristinei Costache, iata si momentul Razvan Mazilu & Monica Petrica:

 

(*) http://www.prodavisro.com/community/obiceiuri/sinziene.htm
(**) http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/obiceiuri_vii_si_uitate_de_sinziene_67212.html
Anunțuri
Published in: on 26 Iunie 2011 at 11:12 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2011/06/26/sinziene-in-livada-minovici/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Au dat traiul „civilizat” pe sălbăticia Siberiei […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: