Kahlil Gibran – Iisus, Fiul Omului

Ioan, ucenicul iubit – Despre Iisus, Cuvintul

Voiti sa va vorbesc despre Iisus, dar cum pot eu ademeni cintecul-patima al lumii intr-o trestie gaurita?

Iisus il simtea pe Tatal ceresc in orice clipa a zilei. Il vedea in nori si in umbrele norilor ce trec peste pamint. Vedea chipul Tatalui in iazurile tacute si urma slaba a picioarelor Lui pe nisip; si deseori El inchidea ochii ca sa priveasca in Ochii Sfinti.

Noaptea ii vorbea cu glasul Tatalui, iar in solitudine El auzea ingerul Domnului chemindu-L. Iar cind dormea nemiscat, El auzea soaptele cerurilor in visele Lui.

Deseori era fericit cu noi si ne numea frati ai Lui.

Uitati-va, Cel care a fost primul Cuvint ne numea frati, cu toate ca noi eram doar silabe rostite in ziua de ieri.

Intrebati de ce Il numesc primul Cuvint.

Imagine

Ascultati si veti afla raspunsul:

La inceput, Dumnezeu a calatorit prin spatiu, iar din miscarea Lui fara de masura s-au nascut pamintul si anotimpurile acestuia.

Apoi Dumnezeu a pornit iarasi, iar viata a inceput sa curga, iar dorul de viata a cautat inaltimile si adincimile, si a vrut sa fie mai mult decit viata.

Apoi Dumnezeu a vorbit, iar Cuvintele Lui au alcatuit omul, iar omul a fost un duh nascut din Duhul lui Dumnezeu.

Iar cind Dumnezeu a vorbit astfel, Hristos a fost primul Lui Cuvint, iar acel cuvint a fost perfect; si cind Iisus din Nazaret a venit pe lume, primul Cuvint a fost rostit catre noi si sunetul s-a facut carne si singe.

Iisus cel Uns a fost primul Cuvint rostit de Dumnezeu catre om, ca si cum un mar dintr-o livada trebuie sa dea muguri si sa infloreasca inaintea celorlalti pomi. Iar in gradina lui Dumnezeu acea zi a tinut cit o vesnicie.

Sintem fiii si fiicele Prea Inaltului, dar Cel Uns a fost primul Sau nascut, care a salasluit in trupul lui Iisus din Nazaret, iar El a pasit printre noi, iar noi l-am putut vedea.

Toate acestea vi le spun ca sa puteti intelege nu doar cu mintea, ci si cu duhul. Mintea cintareste si masoara, dar duhul este acela care atinge inima vietii si ii imbratiseaza taina; iar saminta duhului este nemuritoare.

Vintul poate bate, iar apoi slabeste, iar marea se poate infuria si apoi potoli, dar inima vietii este o sfera tacuta si senina, iar steaua care straluceste acolo ramine neclintita in veci.

sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/Grunewald_-_christ.jpg

Anunțuri
Published in: on 14 Iunie 2013 at 10:43 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2013/06/14/kahlil-gibran-iisus-fiul-omului/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: