Sfaturile lui Salamone

padure aurie -raza_1363489

Era odată un negustor de mărunţişuri care trăia cu familia sa fericit. Într-o dimineaţă devreme el se duse să deschidă prăvălia şi găsi în faţa ei, pe trepte, un om mort. De frică să nu fie acuzat de crimă, îşi abandonă familia (soţia şi doi copii) şi plecă în lume. Ajuns undeva departe de ţinutul său, căută mult timp ceva de lucru pentru a-şi duce traiul. În cele din urmă, auzi de o persoană ce căuta un servitor şi intră în slujba acestui om, care era vestit pentru sfaturile bune pe care le dădea şi care se chema Salamone.

Se înţelegea bine cu stăpînul, iar acesta îl preţuia în mod deosebit. Trecură 20 de ani şi negustorul – ajuns slugă – se gîndi c-ar fi bine să-şi revadă familia. Îşi luă rămas bun de la stăpîn şi-i ceru să-i plătească ceea ce i se cuvenea, căci nu primise nimic pînă atunci. Luă cei 300 de scuzi cuveniţi şi, cînd să coboare scările, stăpînul îl opri:
– Pleci aşa, fără să-mi ceri niciun sfat? Sunt alţii care vin de departe pentru asta!
Negustorul se gîndi şi urcă din nou scările.
– Ei bine, dă-mi un sfat!
– „Nu părăsi niciodată drumul tău pentru unul nou!” – zise Salamone şi-l încasă de 100 de scuzi.
– Asta e tot? – se miră negustorul devenit slugă.
– Ca să-ţi aminteşti de asta în drumul tău, răspunse Salamone.
Negustorul dădu să coboare scările, dar se razgîndi. Urcă din nou şi zise:
– Dat fiind că sînt încă aici, mai dă-mi un sfat!
– Dă-mi alţi 100 de scuzi!
Negustorul nostru îi plăti şi primi sfatul următor: „Nu te băga în treburile altora!”.
Servitorul gîndi apoi: „Dacă mă duc acasă cu 100 de scuzi ar fi ca şi cum m-aş duce cu mîna goală. Ia să-i mai cer încă un sfat!”. Îi plăti aceeaşi sumă, iar Salamone îi zise:
– „Amînă-ţi mînia de azi pe mîine!”
Se întoarse să plece, dar fu oprit de Salamone, care-i dădu o focaccia (un fel de lipie de-a noastră):
– Ia focaccia asta şi te rog să n-o tai decît cînd vei fi aşezat la masă cu întreaga ta familie!

Plecă negustorul. După un timp, se intîlni cu un grup de oameni care-i propuseră să-şi schimbe traseul, căci ei cunoşteau mai bine împrejurimile. Negustorul se gîndi şi, amintindu-şi sfatul lui Salamone, îi refuză, păstrîndu-l pe cel ales de el. După cîteva minute auzi împuşcături, ţipete şi văicăreli, căci oamenii aceia fuseseră atacaţi de bandiţi. Ce bine că am urmat sfatul lui Salamone! Binecuvîntaţi să fie primii 100 de scuzi!, îşi zise negustorul.
Tot mergînd el aşa, se făcu noapte, se afla într-o cîmpie pustie şi se gîndea că nu are unde să pună capul peste noapte. La un moment dat, zări o căsuţă singuratică luminată; bătu la uşă şi fu primit de un bărbat care tocmai se pregătea să cineze. Fu ospătat de acesta şi la sfîrşit văzu cum gazda deschide o hrubă şi de acolo iese o oarbă căreia omul îi dădu să mănînce nişte ciorbă într-o ţeastă omenească, punîndu-i în mînă o ţeavă de trestie. După ce oarba mîncă, bărbatul o coborî din nou în pămînt şi o încuie acolo, apoi îl întrebă pe negustor:
– Ce părere ai despre ce ai văzut aici?
– Dacă tu consideri că e bine ce faci, eu nu am ce adăuga.
– Ia să-ţi spun ce s-a întîmplat, începu gazda povestirea. Nevastă-mea trăia cu un tînăr cît timp eu eram plecat, iar într-o zi i-am găsit pe amîndoi în acţiune. L-am omorît pe el şi i-am scos ochii ei. Ţeasta este a lui, iar trestia cu care suge ea ciorba mi-a servit să-i scot ei ochii. Acum, ia zi, ce părere ai?
– Dacă ai considerat corect ceea ce ai făcut, ai făcut bine, zise drumeţul.
– Bine, zise stăpînul casei. Dacă m-ai fi condamnat, te omoram şi pe tine, ca pe toţi ceilalţi dinaintea ta!
Iar negustorul se gîndi: „Binecuvîntaţi şi ceilalţi 100 de ţechini!”. Şi plecă a doua zi nevătămat.

După ce merse el ceva vreme, ajunse în satul lui şi recunoscu cu greu strada şi casa sa. Ferestrele erau luminate şi înăuntru era soţia sa, care sta faţă-n faţă cu un tînăr frumos pe care-l mîngîia fără reţineri. Se mînie nespus negustorul de ce văzu, vru să-i împuşte pe loc, dar îşi aduse aminte de ultimul sfat şi se calmă. Apoi întrebă o femeie care tocmai trecea pe acolo:
– Ştii mata, cumva, cine locuieşte în casa aceasta?
– E o femeie fericită, care-şi sărbătoreşte fiul ce tocmai a terminat Seminarul şi a ţinut prima sa slujbă în biserică.
Atunci el se gîndi din nou: „Buni şi binecuvîntaţi fie şi ultimii 100 de scuzi!”.
Intră apoi în casă, fu recunoscut de soţie şi îmbrăţişat de ea şi de copii, după care se aşezară la masă. Atunci îşi aminti că primise de la Salamone lipia şi că putea, în sfîrşit, s-o taie, căci stătea lîngă ai lui. Cînd o tăie, din ea apărură cei 300 de scuzi pe care Salamone îi pusese acolo să-şi amintească de sfaturile lui.

Poveste culeasă din Campidano (Sardinia), de către Italo Calvino, inclusă în volumul 3 de „Fiabe italiane”.
sursa foto = internet
Anunțuri
Published in: on 25 August 2014 at 6:49 pm  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://cartheo.wordpress.com/2014/08/25/sfaturile-lui-salamone/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Frumos. Lucrurile nu sunt întotdeuna ceea ce par.

    • De cele mai multe ori… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: