15 septembrie 2014

remus pricopie vulp-oaica si romulus

De mult n-am mai avut parte de un asemenea „regal” cu ocazia deschiderii anului şcolar… De obicei ne mulţumeam cu sforăiturile uzitate în asemenea momente, iţelile unora, altora, prin diverse locuri (însoţiţi de presa adiacentă) şi alte acţiuni asemenea… Ei, azi am fost serviţi!

Şi, dacă în alţi ani aflam doar că „încă” nu s-au terminat reparaţiile, pe ici, pe colo, ca „încă” nu s-a încheiat amenajarea cîtorva săli ori dotarea cu nu ştiu ce aparatură, că – desigur, în cazuri izolate – instalaţia de încălzire „încă” nu e funcţională, ei bine, în acest an, în prima zi de şcoală… NU există manuale. Căci procedura de licitaţie nu e aşa simplă (cum stupid ne-am putea imagina) şi probabil o fi început „un pic mai tîrziu”. Ei, că n-o fi ăsta un capăt de ţară, ce naiba! Doar n-or să se năpustească profesorii dimpreună cu elevii pe manuale aşaaa, din prima zi! E nevoie de cîteva clipe (mă rog, zile) de acomodare, absolut logic! În sensul acesta, naţiunea a primit asigurări că „în cîteva zile vor fi manuale pe băncile elevilor”. Uf!

Şi mai uşuraţi am putut respira după ce însuşi primul ministru a intervenit în nefericita sincopă (creată, desigur, de pretenţiile intempestive ale celor direct interesaţi): «Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea anului şcolar, că „ideea de manual digital” este cu adevărat o reformă care trebuie făcută, el spunând că „nu mai există niciun elev care să nu ştie să folosească o tabletă, un telefon”. Victor Ponta a adresat un apel către profesori, părinţi şi elevi de a înţelege că în 2014 trebuie să se treacă, chiar şi mai târziu, „la ceea ce înseamnă educaţia viitorului!”» Astfel, ce să ne mai încurcăm cu chestiile astea vetuste, foile alea prinse într-o copertă, gata! Trecem direct pe computer; elevii or să înveţe alfabetul cu tastatura şi ecranul. Mare noroc avem că şi ministrul de resort, în total asentiment cu şeful său, a întărit: «Remus Pricopie: „Cu toată efervescenţa unora, vom avea manuale digitale în acest an, sperăm cât mai repede”.»

Dar, domnul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, este şi cel care a deschis, dacă putem spune aşa, momentul festiv pricinuit de noul an şcolar. Acuma, sincer, nu ştiu cum de le-a venit ideea celor de la Digi 24 să-l chestioneze pe domnul ministru taman despre întemeietorii Romei… să fie oare coincidenţa de nume…? Cert e că dialogul s-a purtat cam aşa:

Jurnalist Digi 24: În ce oraș s-au născut Romulus și Remus?
Remus Pricopie: Nu știu dacă s-au născut într-un oraș anume, pentru că ei au fost găsiți de cineva în padure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetățean….

Nu era vulpe, era lupoaică.
Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetățean … Roma a venit după.

Un manual de clasa a patra vă contrazice, spune că cei doi s-au născut în Peninsula Iberică.
M-ați întrebat în ce oraș.

Ați răspuns corect, manualul are o problemă.

Şi nu a fost prima dată cînd domnul ministru ne testa vigilenţa, nu de alta, dar unii au prostul obicei să adoarmă vizionînd intervenţiile oamenilor politici la tv. Anul trecut, apropo de unele acuzaţii privind postarea pe Internet a subiectelor de la examenul de bacalaureat, distinsul a conchis: „Nu a existat subiecte. A existat decât un mesaj”.

Acuma, sincer, mă întreb: după tentativa de ministru al Educaţiei în persoana doamnei care nu poseda „copii bipezi” în familie (pe care probabil am putea-o pune pe seama faptului că respectiva doamnă locuia întîmplător în România), după ministrul în funcţie, care ne delectează periodic cu atari afirmaţii, oare ce-o mai urma? Aş propune selectarea cuiva de prin Ţara de Foc, Kiribati sau, de ce nu, chiar şi State. Căci, oricum, nici stăpînirea limbii române nu e neapărat necesară, şi nici de cine ştie ce cunoştinţe culturale nu-i nevoie.

 

surse: Ponta; Pricopie; foto
Published in: on 16 Septembrie 2014 at 1:42 am  Lasă un comentariu  
Tags:

Planeta arde si NASA se piaptana…

marte-sf

E PE BUNE, parol! ASA a zis baiatu’ asta (care, na, e sefu’ lu’ NASA, Charles Bolden): „„Dacă vrem ca specia noastră să supravieţuiască pe termen nelimitat, trebuie să devenim o specie multi-planetară. Trebuie să mergem pe Marte, iar Marte este piatra de temelie pentru a ajunge în alte sisteme solare”, a anunţat Bolden în cadrul summitului.” S-apoi, acu’ fo patru miliarde de ani Marte avea o atmosfera bogata in oxigen; cine stie, om mai gasi de-o respiratie, doua…

Mda, ce sa zic, are dreptate! Tocmai pen’ca Terra a devenit cam naspa (straturili-di-ozon, gazele care se termina, populatia care nici gind n-are sa se termine, din contra, papa [de mincat, la asta ma refer] care nu-i, cearta pe resurse si resursele luate cu japca, prostii care nu-nteleg cum sta treaba cu demo(n)cratia, ailalti prosti care nu vor sa lase jucariile din miini, internetu’ care nu mai poate fi controlat 100%, de, na, a aflat toata lumea ca, sa vezi dracie, extraterestii aia nu-s doar in Razboiul stelelor/ Star Gate si alte porti etc, etc), trebuiau gasite solutii. De fapt, astea erau evidente. S-un copil de 5 ani le putea deduce, tinind cont de citeva axiome simple:
– NU sintem singuri in Univers (la naiba, intre atitea jda milioane de planete… cit de infumurat sa fii sa-ti inchipui ca esti „the only one”?)
– DOAR „speciile multiplanetare” supravietuiesc (speram ca v-a intrat asta in cap, dupa atitea seriale SF difuzate de-a lungul citorva zeci de ani deja…)
– BAAAA, se termina petrolu’, carbunele, gazu’, hai, gata, cite razboaie sa mai declansezi ca sa le furi democratic?
– In fine, „omuletii verzi” (gri, albastri, cu si fara solzi, goaulzi, annunaki samd) nu mai pot fi tinuti ascunsi, nici chiar morti, degeaba a rinjit si Obama, „… spunand ca a aterizat in localitate [Roswell], lucru pe care nu este atat de sigur ca l-au facut si extraterestri in 1947”.

GATA! Gata cu glumele. Tre’ sa mergem pe Marte. Pentru asta avem nevoie sa punem la punct citeva mici actiuni premergatoare:
1) „capturarea unui asteroid pe orbita pina in 2015, cultivarea florei în spaţiu şi folosirea imprimantelor 3D pentru a tipări în spaţiu componente necesare pentru reparaţii”
2) „Dacă bugetul NASA va fi sporit, vom putea ajunge pe Marte în deceniul 2030-2040”.
Deci, ce mare lucru, avem nevoie DOAR de BANI si COMBUSTIBIL. Sa fie asta un apropo batut sa priceapa iapa administratiei americane ca… e mare penurie de malai si aur negru? Sau poate e o aluzie voalata la fenomenul invers, respectiv prezenta printre noi a „prietenilor” din alte lumi?…

Sursa: text – aici ;    foto – aici
Published in: on 27 Aprilie 2014 at 9:54 pm  Lasă un comentariu  

Scrisoare catre Apa Nova

(mda… subiect fara vreo legatura cu blog-ul, fara vreo pretentie „literara”/ artistica, fara, fara, fara…)

apa_robinet_sculptura_sticla_metal

Intimplarea face ca, in ultima vreme, furnizorii de utilitati sa se fi trezit (i-o fi lovit cineva cu leuca-n cap…), toti, ca vor refacerea contractelor cu utilizatorii. Si, pt ca marea majoritate a clientilor acestor furnizori nu prea se loveste de ei (cel putin in Bucuresti sau orasele mari, exceptind ENEL, putini sint cei care au contract direct cu Apa Nova, RADET, GDF Suez etc), cu siguranta nu prea au cunostinta despre modul in care acesti furnizori inteleg sa „colaboreze” cu clientii. Ca prima observatie, furnizorii de utilitati se considera un soi de „stat in stat”: pe de-o parte sint EI (ma-ntelegi, furnizorii, ditamai firmele), de cealalta parte sintem noi, clientii – recte aia, neshte neica nimeni, care tre’ sa primeasca/ accepte/ fie de acord si sa semneze orice, furnizind exact tot ce vor ei ca informatii si conformindu-se a la lettre. Tot intimplarea face sa fiu (inca) in comitetul unei asociatii de bloc. In aceasta calitate, am avut ocazia, in ultimul an, sa primesc vreo trei solicitari de refacere de contract din partea sacrosanctilor furnizori de utilitati. Sa va spun CUM erau redactate contractele? Nu cred ca are rost… Amintesc doar, in treacat, ca GDF Suez, ca parte contractanta, era reprezentata de x (un nume oarecare). Fara functie. Si fara functie a ramas in toate raspunsurile primite ulterior sesizarilor mele. I-am aflat functia si am trecut-o cu pixul, in simulacrul de contract. Tot cu pixul am trecut si presiunea gazului furnizat, „amanunt” considerat nesemnificativ de catre onor GDF. Cica presiunea (respectiv caracteristica principala a gazului furnizat de ei, deci, cum sa zic? cea mai importanta chestie din contract), e „in conformitate cu parametrii stabiliti de serviciul zonal”. Adica n-are importanta. Corespondenta de la RADET, un fel de alta gisca-n alta traista; nici nu mai stiu ce „bube” aveau in contract. Cert e ca sesizarile mele au ramas fara raspuns si, de asemenea, contractele balta. Eeeei, acum taman ce-am primit o instiintare de la Apa Nova. De data asta, simt nevoia sa-i distrez si pe altii; doar n-o sa ma enervez singura, la nesfirsit… Pe scurt, baietii – de fapt o doamna, ca sa fiu exacta, director de comunicare – ne-au trimis o instiintare potrivit careia tre’ sa refacem contractul. Iar ce urmeaza e raspunsul nostru (al asociatiei).

In atentia dnei …, Director Comunicare Clienti Apa Nova Bucuresti

26 ianuarie 2014

Buna ziua,

Va multumesc pt invitarea la sediul dvs in vederea reinnoirii contractului dintre Apa Nova si asociatia noastra de proprietari. As avea insa citeva nelamuriri si, de asemenea, citeva precizari de facut. 

Mai intii, precizarile:

– asociatia noastra a trimis o adresa (de actualizare date de contact + sesizare privind contractul existent) INCA din februarie 2005. Evident, NU am primit absolut niciun raspuns; probabil la acea vreme inca nu exista moda directorilor de comunicare…

– in acea adresa, pe linga actualizarea datelor asociatiei noastre, atrageam atentia ca ultimul contract (la acea data) era cel din 05.2004, si nu cel din 02.1999, cum parea sa fi fost la curent dl …, corespondentul de sector la acea data. Va atasez respectiva adresa, pt confirmarea celor spuse.

Nelamuririle:

1. N-am prea inteles DE CE sintem somati sa ne prezentam „in termen de 10 zile de la primirea prezentei”? Imi imaginez ca, daca Apa Nova a putut ignora ani de zile relatia contractuala cu clientii (mai exact, vreo 9 ani), nu se intimpla nimic daca acest termen va fi depasit. Vom veni sa refacem contractul, asta e sigur, dar e foarte posibil sa intirziem, caci mai avem si altele de facut…

Mda, observ ca aplicati aceeasi tactica precum ceilalti furnizori de utilitati, respectiv „sperietoarea cu legea” – mentionati dvs acolo ca „noul” contract trebuie incheiat (din cauza) conform Ordinului 90/2007 = Ordinul 88/2007 ANRSC. Pai… sintem in 2014, deci, de la ordinele alea au trecut cam 7 ani… S-a mai intimplat ceva intre timp, acum v-ati trezit, abia acum ati aflat de ordinele ANRSC emise in 2007 sau abia acum ati ajuns la noi?!…

2. Observ ca ne cereti, in vederea incheierii contractului, un pogon de acte.

Ca observatie generala, precizam ca le vom aduce, DOAR DACA si Apa Nova ne va furniza, atasat la exemplarul de contract pt asociatie, ACELEASI acte (sau similarele).

– certificat de inregistrare fiscala: desigur, iar asta e cam singurul act pe care ar trebui sa-l cereti.

– copie sentinta civila de acordare a personalitatii juridice? Pentru?

– PV incheiat in AG in care a fost ales actualul presedinte? Pentru ce? Incheiati contractul cu persoana respectiva sau cu Asociatia?

– Declaratia. IMI EXPLICATI SI MIE PT CE AVETI NEVOIE DE:

a) componenta Comitetului Executiv?

b) nr de apartamente din imobil??? Aveti intentia de a monta contoare individuale si, respectiv, de a incheia contracte cu FIECARE proprietar/ apartament?

c) nr persoane din imobil? Idem: nr persoane care se alimenteaza cu apa calda furnizata de RADET? Si nr persoane care se alimenteaza cu apa calda provenita din centralele proprii???

LA CE VA TREBUIE TOATE ASTEA? S-A SCHIMBAT CUMVA MODALITATEA DE FACTURARE A APEI PE CARE O FURNIZATI?

Apa Nova furnizeaza apa. Punct. Apa Nova are un contor, DE BLOC! Apa Nova citeste si, in consecinta, factureaza mc de apa consumati. CE treaba aveti cu numarul de persoane existente in bloc, ca si cu nr de persoane cu centrala proprie etc???

Referitor la acest aspect, al consumului, gasiti mai jos o observatie de care va rog sa tineti cont; si la care, de altfel, SOLICITAM IMPERATIV RASPUNS!

d) suprafata terenului detinut?

e) cont bancar?

S-a transformat cumva Apa Nova in FBI si n-am aflat noi?

Precizam, din start, ca nu va vom furniza alte informatii decit: nr scari imobil si adresa de corespondenta. Consumul de apa se masoara in metri cubi, apoi se factureaza; nu are nicio importanta ca acea apa e consumata de 1 persoana sau 100, ca urca 1 etaj sau 5 (ca doar n-ati montat pompe in bloc) si nici ca blocul se intinde pe 2 mp ori pe 1 ha de teren. Ce-s prostiile astea?

OBSERVATIE. LA CARE SOLICITAM RASPUNS SCRIS!

Apa Nova factureaza:

– apa furnizata

– apele pluviale = desigur, dupa scandaluri repetate in urma facturarii apelor pluviale care sint/ nu sint, trebuie platite, ati gasit o „formula” de calcul, ceva cu ANM, care va da voua media pluviometrica pe trimestru/an/ secol sau pe ce-o fi, la care aplicati voi nu stiu ce procent savant calculat si gata scamatoria! Fraierii – care oricum nu pot calcula – sint buni de plata.

Sa va reamintesc ca voi = Apa Nova, n-ati pus 1 metru din reteaua de canalizare? Ca n-ati modernizat, de fapt, nimic? Ca stiti doar sa cresteti pretul?

– APA REZIDUALA. Ei, aici avem scamatoria secolului! Apa Nova factureza ACEIASI MC DE APA REZIDUALA CA SI MC DE APA FURNIZATA!

CHESTIA ASTA VI SE PARE NORMALA? CHESTIA ASTA PARE NORMALA SI DESTEPTILOR DE LA ANRSC?

Cu alte cuvinte, eu, client Apa Nova, am asa o placere sadica sa deschid robinetul special sa am ce plati la Apa Nova: o data ca si consum, si inca o data (daaa, pretul e mai mic) pt ca-i dau drumul in canalizare!

Pai, desteptilor, apa furnizata = apa reziduala?

SI ACEEASI SCAMATORIE SE APLICA SI PT APA CALDA (ca, deh, dupa lobby-ul asiduu facut catre primarie si alte autoritati, ati obtinut dreptul de a factura ORICE apa care trece prin canalizare!).

Va aduc la cunostinta ca apa furnizata e folosita NU doar pt a bea (sa nu mai zic ca multi nici macar n-o beau) si pt a te spala, ci si, sa vezi dracie!, pt: facut mincare, udat gradina, spalat aleile, udat florile din casa, spalat geamuri etc, etc! Sa va mai explic ca, pina si apa pe care o bem, nici asta NU merge toata in canalizare? Oamenii mai si transpira, ba unii beau apa acasa si fac pipi la serviciu sau stiu si eu, dupa un pom…

ASTEPT NU DOAR RASPUNS LA ACEASTA PROBLEMA SEMNALATA, CI SI O SOLUTIE!!! FACETI CUMVA – CA DOAR DUDUITI DE SPECIALISTI – SI CALCULATI UN PROCENT, ASTFEL INCIT CANTITATEA DE APA REZIDUALA SA NU FIE EGALA CU CEA FURNIZATA!

PT CA NU E!!!!

Evident, DUPA ce primim raspuns la toate astea, venim sa refacem contractul. Considerati prezenta drept corespondenta oficiala! Daca doriti, v-o putem trimite si prin posta, nu-i problema; desigur, cu stampila si tot tacimul.

sursa imagine: Internet (http://www.azivreau.ro/home-deco/un-strop-de-apa-pentru-cei-insetati-de-inedit/)

Published in: on 26 Ianuarie 2014 at 6:08 pm  Lasă un comentariu  

O piata. In viziune pdlista

Ca am uitat sa va povestesc despre minunatia (a se citi aiureala) indelung clocita de stimabilul Poteras.

CUM VA ARATA PIATA VALEA IALOMITEI sau ce sa facem cind nu mai stim ce sa facem. PDL sector 6 a inceput campania cu un afis de… nisa. Ce si-or fi zis baietii: dom’ne, hai ca s-ar putea sa nu mai tina cu afisele obisnuite (mai ales ca-candidatul lor e departe de a fi dorit de sector, cum o arata cu siguranta SI sondajele lor telefonice, in care la intrebarea: „exista vreo posibilitate sa-l votati tot pe dl Poteras?” varianta cel mai des intilnita este „Cel mai posibil = NU”), asa ca ia sa trintim noi pe garduri/ pereti si alti stilpi niscaiva imagine de „realizari marete”.

Si, iata cum ne-am trezit (noi, astia ce-am avut sansa sa locuim in sectorul pastorit – de opt ani, deja! – de Poteras & friends) cu un foooarte frumos afis din care ne zimbeste biata Piata Valea Ialomitei, varianta reloaded. Categoric, va fi cea mai moderna piata din SE Europei. Sau din lume, f posibil. Taranul din satele limitrofe isi va etala marfa pe niste tarabe de mall, marginite de lampadare arcuite, braduti in ghivece de lemn si bancute de relaxare. Ca, dupa ce cumperi niste patrunjel si-un kil de praz, te mai odihnesti oleaca, incercind sa-ti numeri monedele, sa vezi daca iti mai ramin suficiente si pt citeva mere crete ori doi carasi… Am zis „taranul”, pt ca Poteras ne-a promis ca vor fi eliminati intermediarii, adica precupetii aia nenorociti. Ma rog, astia de fapt au fost eliminati de multa vreme, nu de alta dar TOTI si-au luat certificat de producator de-acum citiva ani. Astfel, e f clar ca in piata asta vom gasi DOAR „producatori”. Nu conteaza ca, pt o taraba d-asta limitrofa candelabrului si asezata pe o pardoseala lucioasa de zici ca-i marmura, „taranul” va plati de 15 ori fata de cit platea pe vremea cind statea in soare si-n vint. Important e DECORUL, domnilor! Ce conteaza ca n-o sa ai aer in hala asta (nu vreau sa-mi imaginez ca va fi dotata cu aer conditionat, caci atunci CHIAR n-o sa mai vedem picior de taran inauntru), pe timpul verii, ca n-o sa stii CUM sa faci sa iesi mai repede! Importanta e imaginea. Ce conteaza ca toate experientele de pina acum (de acest gen, respectiv hale acoperite) sint un esec!  Ce conteaza ca insasi ideea de piata presupune aer liber, un spatiu in care taranul ajunge in zori si-si vinde marfa pina in amiaza, dupa care pleaca la treburile sale – multe – de-acasa. De fapt, cred ca Poteras a vrut sa faca ceva gen Billa/Carrefour-market/ Mega Image, dar in varianta alimentara exclusiv.

A! Mai avem un element novator: acoperisul. Care, contrar celor povestite in articolul de mai jos, NU e destinat jocului copiilor, CI parcarii! Ei, sa mai zica nemultumitii astia din cartier ca nu sint parcari! Aici vor parca atit „producatorii”, cit si riveranii! Da, sa stiti ca locuitorii blocurilor din jur vor putea inchiria locuri de parcare pe acoperisul pietei! Ei, nu-i asta gindire profunda? Intrebarea ar fi: CITE locuri vor fi alocate riveranilor si CITE producatorilor? Tare mi-e ca fie producatorii NU vor avea loc, fie se va isca o oaresce batalie intre vecini… Sau va avea grija ADP-ul, in stilul caracteristic, SI de problema asta.

piata-cu-loc-de-joaca-deasupra-in-sectorul-6

De altfel, Poteras se intrece – in ultima vreme (adica pe ultima suta de metri) in „proiecte” care mai de care mai traznite. O sa va povestesc si despre Parcul Drumul Taberei (cel cunoscut sub denumirea Parcul Moghioros). Respectiv, despre cele doua proiecte care vizeaza parcul. Avem o data „reamenajarea” lui si, cel mai important, proiectul care vizeaza „supravegherea video si prevenirea criminalitatii in parc”.

A! Sa nu uit! Piata agroalimentara Drumul Taberei, cea „din spate” (in apropierea Scolii Generale 164 si a Sectiei 22 Politie) destinata indeosebi producatorilor (spre deosebire de cea „din fata”, unde, nu-i asa, tot „producatori” avem), este, SI EA, in vizorul primarului. SI ASTA TREBUIE TRANSFORMATA IN HALA.

Published in: on 13 Mai 2012 at 12:19 pm  Lasă un comentariu  

Unsafe

Yes, you, IDIOTS! THIS IS COMPLETELY UNSAFE!

Tiii, ce m-am enervat!

S-o iau cu inceputul (nu va speriati, nu de la Potop!): ca in oricare seara, eram la intilnirea zilnica – din mediul virtual, desigur – cu prietenii. Stiti cum sta treaba cu feisbucul, nu e cazul sa explic, doar in Romania sint vreo patru milioane de utilizatori (sau chiar peste). Treaba simpla: wall, prieteni, grupuri, discutii, comentarii, link-uri. Asaaa. Dau peste o postare cu link Youtube. (asta de mai jos; sper sa ramina vizibila / accesibila MACAR vreo citeva zile!) S-o preiau, imi zic, in timp ce incerc s-o postez pe pg personala. Deci, click final. Hm! In loc de postare, imi apare acest simpatic si inocent mesaj: „The content you’re trying to share includes a link that’s been blocked for being spammy or unsafe„. DAAA, stiu, nu sint prima careia i se intimpla si nici macar – la mine – nu-i prima data. In schimb, e prima oara cind efectiv nu reusesc sa afisez link-ul pe pagina. A! In caseta aia de „dialog”, sistemul (nu vreau sa zic „cretinii”, desi in spatele sistemului musai asta trebuie sa fie…) se arata f ingrijorat de situatia creata si se ofera „sa ma ajute”. Adicatelea sa le zic eu CE link am vrut sa postez si CE continut, si DE CE cred eu ca parerea lor – aia cu „unsafe” – e gresita? Brzkyjwzrx! Doamne, CU GREU, da’ FOARTE GREU m-am abtinut sa nu le zic vreo citeva din alea directe! Oricum, le-am explicat ca „unsafe” e doar creierul lor si ca, absolut sigur, acest video ii deranjeaza taaaaare rau DOAR pe derbedeii incriminati + sefii lor (de feisbuc). Am mai adaugat ca PRETIND ca libertatea de exprimare sa fie respectata! (Ok, asta e umoristica, dar nu strica sa fie spusa.)

Asa. Sa trec acum la o succinta descriere a secventei video; nu de alta dar e posibil ca in scurt timp sa nu mai fie disponibila NICI pe youtube. Filmuletul se afla pe manolescubd.wordpress.com si se intituleaza: „Discursul unui Veteran de Razboi [dedicat soldatilor romani]”. Si chiar asta contine = DISCURSUL UNUI VETERAN [nu filmari porno, nu oameni sfirtecati, nu consum de droguri in direct, nu „cum se fabrica o bomba”]. Discurs tinut intr-o sala cit se poate de normala, cu public numeros. Veteranul este un tinar care a luptat in Irak. Si care incrimineaza rasismul; rasismul de orice fel si, MAI ALES, rasismul inculcat de superiori/ conducere: „Rasismul in cadrul armatei a fost mult timp o unealta importanta pentru a justifica distrugerea si ocuparea altei tari”. Asta probabil ca ar fi fost chiar suportabil caci, nu-i asa, se bate apa-n piua pe tema respectiva de zeci de ani. Cred insa ca NU asta i-a deranjat pe lobotomizatii de pe feisbuc, ci faptul ca baiatul asta incepe sa cutreiere nitel cimpii cu fraze de genul: „Ni s-a spus ca luptam cu teroristii, dar adevaratul terorist eram eu si adevaratul terorism era aceasta ocupatie” (a Irakului). Sau: „Rasismul este o arma importanta utilizata de guvernul acestei tari” (SUA, desigur). Ori: „Pot trimite [guvernantii] orice soldat oriunde pe Pamint, dar va exista un razboi numai daca soldatii vor fi dispusi sa lupte”; „Clasei conducatoare, miliardarilor care profita de pe urma suferintei umane, le pasa numai de cresterea averilor lor, prin controlul economiei mondiale”; „Intelegeti ca puterea lor consta numai in abilitatea lor de a ne convinge ca razboiul, opresiunea si exploatarea sint in beneficiul nostru.”; „Soldati, marinari, aviatori, ca si marea majoritate a cetatenilor nu au nimic de cistigat de pe urma acestei ocupatii, dimpotriva, au DOAR de pierdut si de suferit…”; „Sintem nevoiti sa privim cum acest guvern cheltuieste 450 milioane de dolari pe zi cu aceasta ocupatie”.

Si, in fine, concluzia (si probabil cauza dracilor intrati in cerberii internetului…): „TREBUIE SA NE TREZIM SI SA REALIZAM CA ADEVARATII DUSMANI NU SINT PE UN TERITORIU INDEPARTAT… CI CHIAR AICI, LINGA NOI!”.

Asta ii irita la culme pe stapinii acestei lumi: PROSTI, DA’ MULTI! + TII, PROSTII ASTIA INCEP SA SE TREZEASCA SI MAI SI VORBESC INTRE EI! Desigur, de-a lungul timpului, au creat (stapinii) tot soiul de metode/ tehnici/ tehnologii pt a controla prostimea permanent; sintem ascultati, interceptati, urmariti, indosariati. Se pare ca nu-i suficient! Tre’ sa implementeze masuri SI mai eficiente; d-aia inventara A.C.T.A. (printre altele)… Deocamdata ACTA nu-i in vigoare, in schimb vigilentii retelelor de socializare sint pe metereze!

Iar eu astept – cu oaresce curiozitate – raspunsul feisbucului la tarasenia de azi. Sint curioasa adica CE vor spune. Cu astia inca nu dialogasem, deci n-am decit o vaga idee (prin teoria similitudinii data de experientele anterioare cu yahoo sau chiar cu alti reprezentanti ai „sistemului”, la modul general vorbind).

Published in: on 13 Februarie 2012 at 11:53 pm  Comments (1)  

Miss Univers 2011

Ei, sigur ca toata lumea STIE deja CINE  a devenit cea mai frumoasa femeie din lume… dar, daca tot am mentionat-o pe cea din 2010… Asadar, anul acesta concursul s-a desfasurat in Brazilia, la Sao Paulo. Hm, uite ca in domeniul asta nu exista traditia deja instaurata in alte competitii artistice sau sportive, respectiv ca tara organizatoare sa fie cea a carei concurenta cistiga titlul… Nu stiu daca realmente chestia asta are vreo importanta, desi, dupa mine, cam tot ce se face azi in lume poarta amprenta unor sfori trase in culise… Si nu doar dupa mine! Laurry Thilleman – finalista Frantei (mda, are un nume extrem de frantuzesc…) a strecurat in declaratiile sale oaresce cugetari dubitative referitor la binomul Leila Lopes / Sao Paulo… Ok, ii stim pe francezi ca vesnic mauvais perdants, dar, nu-i asa, pietricica a fost aruncata. Laurry sustine ca ele, concurentele (nu stiu daca toate sau doar finalistele) au fost „foarte surprinse” de victoria Leilei. Ca sa vezi! Are si un motiv, Laurry: „Multe fete au facut eforturi care nu au fost recompensate…” De parca juriul (si publicul) ar fi trebuit sa aleaga cistigatoarea in functie de straturile de machiaj, de haine sau de asiduitatea cu care concurentele se conformau sedintelor foto etc… Caci Laurry n-a prea „vazut-o” pe Leila, care era „foarte discreta” si adesea umbla „in jeansi si nemachiata”. Ce oroare! Sa fii in finala pt miss-lumea-ntreaga si sa te strecori pe ici, pe colo, in blugi si fara smacuri! In afara de asta, cu siguranta „faptul ca evenimentul s-a desfasurat in Brazilia a fost un atu”, caci, nu-i asa, Angola-i fosta colonie portugheza… Asta da, fair play!

Sa revenim insa. Leila Lopes este asadar Miss Univers 2011. Are 25 de ani si studiaza in Anglia (management). Celelalte patru finaliste: Miss Ucraina (nr 2), Brazilia (3), Filipine (4) si China (5). O fi avut ceva dreptate Laurry…? Ca, ia uite, Brazilia e in primele 5, cit p-aci sa ia titlul…

Leila Lopes. Orice-ar spune circotasii, detractorii, nemultumitii, Leila este frumoasa! (A, daca vreti sa va distrati cu duelurile internautilor in acest sens, intrati pe forumurile presei online…)

Iat-o si pe Laurry (clasata in primele 10); daca tot am pomenit-o, nu-i frumos sa n-o si prezentam. Nu stiu daca va place, insa are farmec si personalitate, Laurry…

Ah, n-am zis nimic despre Miss-a noastra… Uf… Ce-ar fi de zis? Eu ma intreb daca nu cumva membrii juriilor de la noi (de ani buni incoace) nu-s cumva chiori sau nitel clatinati… La cite fete frumoase exista in tara asta, nus’ cum se face dar trimit niste „reprezentante” de te intrebi daca nu or avea clar in intentie sa ne facem de ris… Uitati-va la pozele ei (alea din concurs, de pe site-ul oficial)! Nu-i urita, dar e teribil de comuna si total necizelata! Coafurile si posturile ei – in general – sint pt un concurs satesc si, mai ales, pt „fata de la pg 5”, nicidecum pt o finala mondiala…

Larisa Popa (24 ani, Slatina) Asta e singura poza in care arata bine.

Si o mostra de coafura/ atitudine:

Cit despre „National Costume”, alegerea (a cui o fi fost, oare??? Te pomenesti ca a Ministerului Turismului… Frunza mai lipsea…) e de-a dreptul horror! Ok, o fi Dracula brand national, dar nici sa-l folosim in toate directiile!

Ei, asta a fost! De-acuma sint curioasa ce-o fi la anu’… Nu de alta, dar oricum subiectul asta e muuult mai interesant decit sumedenie de altele…

 

Surse foto: http://www.missuniverse.com si, pt text + foto Laurry T.: http://tele.premiere.fr/News-Tele/EXCLU-Miss-Univers-2011-Laury-Thilleman-On-a-toutes-ete-etonnees-de-la-victoire-de-Miss-Angola-2916656
Published in: on 16 Septembrie 2011 at 12:48 pm  Comments (1)  
Tags:

Delica, Onda sau Volare?

Cind unul dintre bunii mei prieteni a facut un minisondaj, caci nu se putea hotari asupra subiectului pe care sa-l atace mai intii, cu rezultatul (cred ca aproape in unanimitate) hirtia igienica, subiectul mi s-a parut doar nostim si pretabil la zeflemele cit cuprinde. Articolul a si fost pe masura, de altfel, caci umorul prietenului este de-a dreptul delirant. Dar, iata ca primesc (pe mail) o „invitatie” la un sondaj (mda, ma mai distreaza chestionarele astea…) pt, daca am retinut bine titulatura, „produse casnice”. Care nu erau detergenti, ci chiar hirtia igienica si, asa, in treacat, niscaiva servetele. Ok, in definitiv, bietii de ei (astia din institutele de profil), trebuie sa cistige si ei o piine…

 Buuun. Incep chestionarul. Dupa 2-3 intrebari nesemnificative, pac!, una deschisa: „Ce marci de hirtie igienica cunoasteti? Va rugam sa le mentionati pe cele care va vin in minte spontan”. Hopa! Evident, in afara de Zewa, zau daca-mi aminteam vreuna… Si, ce-mi zic: ia sa vedem, dom’ne, daca acest subiect are oarece impact pe web worldwide. Din fericire, dau peste o persoana normala la minte, care, victima a unui sondaj similar, isi punea cam aceeasi intrebare: „Pfui! Pe bune daca-mi amintesc vreo marca! Exista MARCI la hirtie igienica???” (am citat aproximativ, precizez insa ca ultima intrebare este reala.) In fine, cu chiu cu vai reusesc sa-mi amintesc vreo 2-3 „brand”-uri. Si incepe tirul: da’, de care dintre urmatoarele ati auzit?; si pe care ati cumpara-o, va rugam sa raspundeti la fiecare dintre ele, chiar daca nu le cunoasteti, adica asa, macar din auzite; da’, cum vi se pare asta/ aia/ ailalta?; da’, din punct de vedere – finete/suplete/ design/ caracteristici/ diferente, bla-bla-bla pina la raport calitate/pret. Intelegeti, Zewa sau Milde sau Volare sau N-are-importanta-care-hirtie-igienica da bani, caci, nu-i asa, vrea sa-si imbunatateasca produsul, in conformitate cu „asteptarile” clientilor, si – prin urmare – vrea sa stie TOT.

Pina aici, traseul normal al intrebarilor din astfel de sondaje. In runda a doua insa, incepe abordarea de tip hard. A, nu va ginditi ca intrebarile ar fi devenit prea „explicite” sau prea „intime” (desi eu cred ca prima intrebare de bun-simt pe care ar fi trebuit s-o puna oricare dintre brand-uri ar fi fost: Stimati clienti, puteti folosi hirtia noastra in conditii de maxima siguranta sau va treziti cu ea bucatele in timp ce o folositi, la toaleta fiind?). Nu. pur si simplu, intrebarile au capatat o turnura psiho. N-as zice psihologica, caci iata, la finele cuvintului exista cuvintul logica, iar mie mi se parea ca am pasit intr-o lume ireala. „Cum” ma simt dupa ce o folosesc? Aaaa? Imi „creeaza” o senzatie de placere/ satisfactie/ bine? Oooo/aaa??? Si, sumumul: „Va rugam, pt urmatoarele intrebari, sa dati click pe unul dintre cele 2  desene, in dreptul figurii corespunzatoare, in ordinea aceasta: mai intii, pt prima senzatia pe care o incercati, apoi dati click si pt cea de-a doua senzatie”. Da, existau cele doua desene, de fapt niste patrate in care erau reprezentati niste omuleti imortalizati in diferite ipostaze – negative intr-un patrat, pozitive in celalalt. N-am numarat cite „stari” erau surprinse, cred insa ca minimum vreo 12, pentru fiecare patrat. Ma uitam si nu-mi venea a crede. ADICA, brandul ordonator al sondajului voia sa stie DACA ma simt fericita/plictisita/normal/furioasa/satisfacuta/nemultumita/pusa in valoare (daca, folosind marca aia ma simt cumva mai sus fata de altii / daca-mi confera un sentiment de implinire/ superioritate) etc, etc. In fine, mai voiau baietii sa stie daca mi se pare mie ca marcile alea se poarta responsabil vizavi de mediu si daca eu consider ca ei au grija de familie/ se implica in viata mea/ a familiei/ a comunitatii si, de ce nu, as zice chiar a omenirii.

Nu. Nu-i de ris. E de groaza. Wtf? VORBIM DESPRE HIRTIE IGIENICA!  Idem pt restul de timpenii: detergenti, aspiratoare, guma de mestecat, chiloti, cratite si alte microunde…! Sigur, pot intelege, pina la un punct, manipularea prin advertising, folosirea sensibilitatilor, dorintelor, aspiratiilor indivizilor, in scopul de a-i determina sa se considere avansati cu inca o treapta in piramida lui Maslow, dar, damn! totul are o limita! Ok, o fi orgoliul cel care te impinge sa-ti iei Harley Davidson, Chanel 5 (da, nici mie nu-mi place, dar firma-mama cheltuieste anual o suma astronomica spre a mentine prestigiul acestei marci) sau Ferrari, caci, nu-i asa, odata ce l-ai achizitionat, gata, se cheama ca ai intrat in „lumea buna”. Sa extinzi insa practica asta la chestii pe care NIMENI nu le baga-n seama, e prea de tot! Si, ce ma ingrijoreaza e altceva: uite-asa, prin sondaje (d-astea), focus-grupuri, publicitate si advertoriale, PLUS sprijinul nemijlocit al fituicilor glossy, astia SPALA creierele tinerilor (unora, cel putin), care-s si-asa destul de ocupati si nehotariti spre care mall sa se indrepte…

Cu ceva vreme in urma am cunoscut o adevarata doamna, care, printre altele, a ocupat, ani buni, functia de director de marketing al mai multor case de parfumuri frantuzesti, exercitindu-si profesia nu doar in Franta, ci si in alte tari. Aflata acasa (in Romania) pt o perioada, a fost intrebata, intr-o conferinta de presa: „Totusi, pina la urma, CE face ca un parfum sa se vinda?” – „Parfumul insusi!” – a zimbit ea.  Respectiv, as adauga eu, „vinzi” marca, atit cit te tine buzunarul, dar ar fi optim sa vinzi produsul. Daca-l ai. Iar daca nu-l ai, PAI FA-L, DAR INCETEAZA SA NE IMPUI CAPUL CU FILOZOFII DE 2 LEI!

surse foto: http://www.activeshop.ro/2118-5537-large/hartie-igienica-euro.jpg; http://animalici.ro/files/2008/11/poze-caini-hartie-igienica.jpg
Published in: on 20 August 2011 at 10:06 pm  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Turma, inamicul public nr. 1 si… pastorul

Uf! Am scapat!

Fresh. Acum citeva ore (azi, 2 mai 2011), cel mai puternic om al planetei – respectiv seful de la Casa Alba, sa nu se iste cumva vreo confuzie – a iesit in fata natiunii (americane, da’ nu numai), pe CNN, si a declarat ca inamicul public nr. 1 (tot al planetei) a fost omorit. Intr-o operatiune ultra-super-strong a armatei americane, care a durat exact (sau circa) 40 de minute. Ok, gratie si colaborarii cu Pakistanul. A mai precizat si ca trupul neinsufletit al teroristului (number 1, toata lumea stie) a fost preluat de fortele americane. Atit. Atit a declarat. Nu, n-a autorizat transmiterea vreunor imagini, cel putin nu deocamdata – asta e un comentariu personal, nu vreo componenta a stirii.

Portret – digitally aged 2009 – al lui Bin Laden

Asa… Probabil, in timp ce Obama inca vorbea la tv, „sute de americani” s-au strins in fata Casei Albe, cintind imnul national (american, se intelege) si scandind <<„SUA! SUA!” si „Hey, hey, goodbye!”, referindu-se la ben Laden>>. Euforie generala. Urmeaza, cred eu, o euforie planetara. Gata, am scapat de capo di tutti capi, de cel mai mare dusman al lumii, de cel mai periculos pamintean. Prin extensie, inteleg ca de-acum lucrurile-s ca si rezolvate: probabil scapam si de criza, economia (mondiala) se va relansa impetuos, totul va reintra in normal si o sa fie pace, si liniste, si foarte frumos oriunde si worldwide. A, si sper sa se termine si cu „masurile de [ultra]securitate de pe aeroporturi si alte granite, nu?, caci gata, nu mai exista amenintari. Ei, restul de teroristi vor fi iute-iute anihilati; din moment ce-a disparut conducatorul, restul e doar pleava…

Obama a vorbit foarte frumos: a amintit cum, de vreo 10 ani, toata suflarea (americana, dar eu as zice chiar a Terrei) a trait sub stresul asta al terorismului, cum – uniti in lupta – toti componentii natiunii americane au actionat/ trait/ simtit ca o familie. A reamintit ca periculosul terorist e responsabil de uciderea a „mii” de oameni. A re-zugravit tabloul tragicului eveniment nine/eleven, „gravat in memoria” tuturor americanilor. Moment in care discursul lui Obama ia o turnura lirico-dramatica; stiti, „the empty seats at the dinner table”, familii care si-au pierdut dintre membri, cei „near 3000” (parca erau 2000?) ucisi… Si, in fine, a punctat faptul ca americanii ramin uniti si in demersul de protejare a natiunii, ca si in cel de „a deferi justitiei pe cei care au comis atacul [9/11]”. Bun, aici n-am inteles intocmai, caci, iata, pe Bin Laden nu prea l-au adus in fata justitiei…

Oook. Asteptam, nu-i asa, ecourile din teritoriu – din lume adica. Sa vedem ce-or sa comenteze media europeana, asiatica etc. A, desigur, vor exista si detractori – vesnicii Toma necredinciosul ai timpurilor moderne, eternii circotasi si conspirationisti, desigur. Care nu vor crede, dom’ne, treaba asta, in ciuda greutatii emitentului informatiei. Asteptam si manifestarile de bucurie la aflarea vestii; cu siguranta, televiziunile de pe tot pamintul vor filma entuziasmul multimilor, bucuria tuturor si, mai ales, elanul de recunostinta fata de mai-marii lumii vizavi de grija pe care acestia om poarta omenirii.

De-acum insa, gata, putem respira usurati. Ecuatia e rezolvata. Nu mai avem de ce sa ne temem. Sintem – in sfirsit – liberi! Liberi sa traim in liniste, pace si armonie. Si liberi sa credem ce vrem. Dar asta eram deja.

Eu una NU cred ca l-au omorit pe Bin Laden.

sursa: text – http://stiri.rol.ro/osama-ben-laden-a-fost-ucis-manifestatii-de-bucurie-in-sua–video-699873.html; foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/80/Osama_Bin_Ladin_Digitally_Aged_2009.jpg
Published in: on 2 Mai 2011 at 9:03 am  Comments (1)  
Tags:

Politically correct. Sau pe-acolo…

CINE: University of Illinois Press.

UNDE, CIND: pai, in Illinois, da’ iote ca se raspindi worldwide… Chiar luna aceasta, ce va sa se termine peste citeva ore.

Acesta este un „animal care traieste in libertate”. In fine, s-ar putea sa fie dintr-un zoo, chestie care ar putea genera o dilema, o usoara contradictie in termeni, caci „animalul care traieste in libertate” vietuieste, de fapt… inchis.

CE? Ei, aici devine interesant. Cica acest jurnal academic se nimeri spre editare – in luna lui Prier – taman in Illinois. Doctii si doaxele de-acolo, in lipsa de subiecte strong, bag sama, gindira ei profund si scoasera urmatoarea… cum sa-i zic? Petitie? Apel catre umanitate? Propunere legislativa, poate??? Pardon, e chiar mai mult de-atit, aproape o noua paradigma: propunere de creare/ realizare a unui „nou limbaj pentru caracterizarea animalelor”. Este inadmisibil, intelegeti, sa folosesti cuvinte precum „animal salbatic” sau sa te referi la anume creaturi cu apelative precum „daunatori” ori „paraziti”! Si nici „creatura” nu-i tocmai ok, din cauza conotatiei usor (da’ usor) peiorative. Cit despre cuvintul „fiara” – oh, vai, shocking! – nu care cumva sa va dea prin cap sa-l pronuntati, daca va nimeriti prin holurile universitatii din Illinois!

Exista si o explicatie: „salbatic” suna prea similar cu „opus civilizatiei”, ceea ce reprezinta, nu-i asa, o jignire la adresa respectivelor… (na, ca acum nu mai stiu nici eu ce termen sa folosesc) animale. Pe de alta parte, aceasta schimbare în vocabular este „esenţială pentru actualizarea şi înţelegerea relaţiei dintre om şi lumea naturală”. Ma intreb, americanii astia n-au invective de genul „mai, animalule”? Observ ca, la noi, problema – daca ajunge in dezbatere publico-parlamentara – va isca mari furtuni… Nu de alta, dar la noi totul poate fi peiorativ… Prin urmare, „animal salbatic” (wild animal/ vermin/ pest) musai tre’ sa fie inlocuit cu „animal care traieste in libertate” (free living/ free ranging/ free roaming).

Iar acestea sint niste „animale de companie”. Imi cer scuze pt redundanta, dar, de cind cu universitarii din Illinois… parca simt nevoia sa ma asigur ca lucrurile sint cit se poate de clare.

Nici „pets” nu-i in regula; ba e foarte degradant. Obviously. Astora li se va spune, de acum inainte, „companion animals” (na, ca p-asta noi o rezolvaram din start: pet = animal de companie).

Pfui! Ce se studiaza acolo, in universitatea aia din Illinois? Ca-s cam paraleli cu lingvistica/ semiotica si restul de discipline care au tangenta cu limba si modificarile suferite de aceasta, de-a lungul timpului, sub influenta mentalitatilor, vietii sociale si restul. Sincer, cred ca editorii astia de-o luna n-au auzit nici de sensuri, nici de conotatii, nici de metafore si, in general, nu prea stiu in CE lume traiesc. Pai, asta s-au gasit ei sa schimbe, cuvintele? Problema, aia din profunzime, sta exact in modul de gindire/ actiune al oamenilor; si iese la suprafata – cum altfel? – prin limbaj. Care NU e cauza, ci efectul. N-ar fi mai eficient daca eminenţele lor ar incepe sa propovaduiasca un ALT MOD de comportament vizavi de natura (in totalitatea ei)? Sa-si uneasca fortele cu sutele de asociatii pro-natura/ pro-pets/ pro-Viata, intr-un demers realmente constructiv? Sa coboare din aule, sa se desprinda din fotoliile academice si sa paseasca in mijlocul prostimii care utilizeaza acest vocabular degradant…?

Singura intrebare ramasa ar fi DE CE? Aici, zau ca ma abtin… Daca nici elitele americane nu mai au creier… mais ou va-t-on, mon Dieu?

sursa text: http://www.descopera.ro/dnews/8200482-nu-mai-spuneti-animal-salbatic-nu-i-frumos; http://www.dailymail.co.uk/news/article-1381136/Calling-animals-pets-insulting-Should-companions-claim-animal-rights-academics.html
sursa foto: http://1.bp.blogspot.com/_Zw41kxI2akg/SxGm6Q_461I/AAAAAAAAAWQ/gqC_C1PYgko/s1600/Amur+Leopard.jpg; http://wallpapers.free-review.net/15__Pets.htm
Published in: on 30 Aprilie 2011 at 10:24 pm  Lasă un comentariu  

Stiri ignorate…

Articolul la care fac referire – si pe care-l recomand – se afla pe descopera.ro (http://www.descopera.ro/cultura/7867802-stiri-ignorate-care-ar-putea-schimba-lumea), a fost publicat in 7 ianuarie 2011 si se intituleaza „Stiri ignorate care ar putea schimba lumea”. Contine vreo noua stiri. Am selectat doar doua, cele mai interesante din punctul meu de vedere (de fapt, ar mai fi citeva, dar va las sa le descoperiti singuri). Astea doua le-as incadra la capitolul „Prietenia dintre popoare: nepotii lui Oncle Sam si tatal… spiritual al lui Bin Laden”.

Din categoria „nouatea-absoluta-pe-care-o-stie-toata-lumea

Petrolul irakian a fost preluat pe tacute de catre armata americana


Adevaratul motiv al invaziei din Irak, uriasele campuri petroliere din acesta tara araba, aflata in haos generalizat, au intrat in posesia trupelor americane fara ca evenimentul sa tina cap de afis in presa mondiala.
In ciuda lipsei oricarei urme de „arme nucleare” si sfidand deschis toate apelurile care cereau retragerea armatei americane dupa caderea regimului Saddam Husein, Pentagonul s-a angajat, cu de la sine putere, sa „pazeasca” rezerva nationala de petrol irakian pe o perioada nelimitata. Recent, marina militara a S.U.A. a inaugurat o instalatie la terminalul de petrol Khor al-Amaya din nordul Golfului Persic. Alaturi de terminalul petrolier de la Basra, acesta este vital pentru economia americana; singure, cele doua terminale sunt capabile sa asigure peste 10% din cererea zilnica de petrol la nivel mondial. Puse in fata faptelor, autoritatile americane sustin ca nu doresc sa pazeasca la nesfarsit terminalele, ci ar astepta, chipurile, doar momentul in care marina irakiana sa ajunga la un asemenea nivel, incat sa fie capabila sa pazeasca singura rezerva de petrol a tarii. Parca pentru a arunca gaz pe foc, cotidianul The Wall Street Journal anunta ca patrulele de coasta irakiene detin doar cateva barci mici si ruginite, iar marinarii militari irakieni s-au antrenat de-abia acum cu munitie de razboi

Ei, cum naiba sa tina cap de afis „adevaratul motiv” pt care americanii au invadat Irakul!? Americanii sint baieti destepti, nu erau sa-si dea cu stingu-n dreptul singuri… Desigur, faptul ca localnicii NU detin arme nucleare si ca… nu exista vreun motiv ca ultrasofisticata armata americana sa pazeasca ceva pe-acolo sint doar detalii fara importanta. Iar observatia ca, abia acum, marinarii militari irakieni se antreneaza cu munitie de razboi e asa, o figura de stil…

Si, la categoria „marketing-de-doi-lei”:

Mentorul lui Bin-Laden isi reneaga ucenicul


Clericul Salman al-Awdah, mentor, in trecut, al temutului Osama Bin-Laden, a decis sa rupa orice relatie cu fostul sau elev spiritual. In plina sarbatoare a Ramadanului, clericul al-Awdah s-a deplasat la televiziunea saudita, unde si-a exprimat nemultumirea fata de metodele alese de ucenicul sau: „M-am saturat sa vad atatia nevinovati, copii si batrani musulmani, ucisi in numele Al-Qaeda. Nu am castigat nimic in urma distrugerii unor tari intregi precum Irakul si Afghanistanul. Pe langa necredinciosi, constat cu durere ca, in urma atentatelor din aceste tari, mor si frati musulmani de-ai nostri. Bin-Laden trebuie sa gaseasca metode mai eficiente de lupta sau sa paraseasca conducerea Al-Qaeda”. Salman al-Awdah este aceeasi persoana care, alaturi de alti 25 importanti clerici musulmani, cerea, in anul 2004, ca toti insurgentii din Fallujah sa atace, fara crutare, orice american ca o „datorie de onoare si pe deplin justificata„.

Mai, da’ l-au cautat mult pe Salman asta? Ce i-or fi facut, l-au drogat, l-au lobotomizat sau l-au platit? [ma intreb cam de citi bani avea el nevoie…] Asa. Si care or fi metodele alea „mai eficiente” de lupta, care in acelasi timp sa-l multumeasca si pe mentorul spiritual al lui nea Bin?

In schimb, eu n-am inteles prea bine unele chestii zise de mentorul inamicului public no. al Americii: cica n-au cistigat nimic din distrugerea Irakului si Afganistanului. Pai, cine trebuia sa cistige? Si cine sint astia care „n-am cistigat nimic”? Asta ar fi una. A doua, si mai de nepatruns zicere: „Pe linga necredinciosi, constat cu durere ca, in urma atentatelor din aceste tari, mor si frati musulmani de-ai nostri”. Adica, in Irak si Afganistan, locuiesc preponderent necredinciosii sau…? Cam cum isi imagina el ca se desfasoara un razboi, mor doar dintr-o tabara? Dar, cel mai sibilinic: in urma atentatelor din aceste tari – care atentate? Bin Laden face atentate in Irak si Afganistan? Daca asa este, il inteleg pe mentor: ala micu’ s-a prostit de tot! Auzi, sa faca atentate pe la el pe-acasa/ prin zona! Dom’ne, nici teroristii nu mai sint ce-au fost!

 

surse (text & foto): http://www.descopera.ro/cultura/7867802-stiri-ignorate-care-ar-putea-schimba-lumea
Published in: on 9 Ianuarie 2011 at 5:52 pm  Comments (10)