Alege! Sau platesti.

Intotdeauna platesti, atunci cind nu alegi in mod constient, asumat.

Da, in orice demers, fie ca e vorba despre cumpararea unei perechi de sosete, fie ca iti alegi meseria. Si nu, NU merge sa spui: „Daca… era/ aveam/ stiam…” sau „Credeam ca…” ori „Asa am vazut la/ a facut si…” etc. Si nici sa dai vina pe altii: „Da, dar el/ea mi-a spus…”, „Pai… daca toti [hm… aia] ziceau sa/ca…”, „El/ea/ei/voi/ asa a/au/ati facut… si nu s-a intimplat nimic [rau]”. Adica, ma rog, poti da vina pe oricine, oricit iti place, dar intr-adevar NU se va schimba nimic – nici cu lucrul respectiv si nici in/cu mintea ta. Si, exact, TOT vei plati. La asta te condamna lipsa de asumare, absenta demersului constient.

Desigur, se poate intimpla, chiar atunci cind alegi (constient, asumat), sa o dai in bara, cum se spune. Adica sa te pacalesti, sa pierzi (ceva…), sa-ti dai seama ca ai gresit.  De fapt, NU pierzi nimic. Alegerea constienta e insusita plenar, iar greseala NU este o problema. Caci STII de ce lucrurile n-au mers, poti repara – ori alege alta cale – si capitolul e inchis. Mergi mai departe, cu avantajul unei reale experiente. Si, ceea ce e cel mai important, FARA regrete.

Altfel stau lucrurile atunci cind te balacesti in calduta stare de non-actiune; hm… NU fac nici asta, nici ailalta, pentru ca… efectiv NU stiu ce sa fac. Perfect. Lasa, ca decid altii pt tine. Vecinul, sotul/sotia/, colegii… Sau viata, pur si simplu. Si te trezesti… undeva, pe un drum/ intr-o situatie despre care nu prea poti spune multe, caci nici macar nu stii daca iti place. S-ar putea sa-ti placa, desi, de regula nu asta se intimpla. Cel mai adesea constati, dupa ehei… vreme, ca NU-ti place. Ca, DACA… (daca  = alea de la inceput) E insa, cam tirziu. Tirziu pentru a schimba ACEA situatie (initiala). Nu-i tirziu sa te trezesti, insa. Sa TE TREZESTI. Si sa alegi altceva. Chiar daca nu prea stii cum vor evolua lucrurile. Nu, nu e o chestie de orgoliu – „EU am ales…”. E doar asumarea constienta, apriori, a ceea ce va urma, cu bune si cu rele. Este rezultatul acelei analize, acelui gind, acelei decizii luate. Cum spunea Eliade, ori gindim noi lucrurile, ori ne gindesc ele pe noi… Ele ne gindesc atunci cind le lasam la voia intimplarii. Si aici ar mai fi ceva de spus .

NU lasa nimic la voia intimplarii, dar lasa lucrurile sa curga!

Nu, NU e acelasi lucru! Sa lasi la voia intimplarii echivaleaza cu absenta ta din cursul firesc. Al vietii tale. Si apoi, CARE intimplare? Totul se intimpla pentru ca tu faci – sau nu – sa se intimple. Sa lasi „sa curga” inseamna sa… nu te pisi contra vintului (mda, n-am gasit, in clipa asta, ceva mai literar…). Sa nu te inversunezi, sa nu tii mortis sa iasa totul asa cum vrei TU, atunci cind circumstantele iti sint potrivnice. Sa te adaptezi conditiilor de moment. Inversunarea, incapatinarea, tinutul mortis sint perturbatoare ale pacii interioare. La fel, poate si mai abitir, sint si delasarea, confuzia, teama, nehotarirea. Te tulbura SI in momentul respectiv, dar si de-atunci incolo, pina la si chiar dincolo de celalalt moment (ala cu „daca faceam…”).

Ah! Ziceam ca platesti. Cu viata. O viata risipita, amaraciuni strinse, regrete inutile. Si absenta TA, din viata… ta. Ramine sa-ti mai si dai seama ca ai platit. Daca nu, o vei lua de la capat. In alta viata, desigur…

 

sursa foto: Internet
Anunțuri
Published in: on 24 Iunie 2012 at 9:32 pm  Comments (6)  

New Year 2nd Resolution

Liviu Stanciu are dreptate. Ok, poate nu integral, dar, ca idee generala, cu siguranta.

SA GINDIM POZITIV

E titlul editorialului semnat de Liviu in Oblique nr 129 (revista lunara de recomandari TV scoasa de Romtelecom). Se pare ca trendul cu „gindirea pozitiva” tot de la americani ni se trage… Ca multe altele, desigur… Acuma, pentru o intelegere corecta a mesajului, o sa fac abstractie de esenta ideii, de sorginte mistica la baza, si o sa ma refer strict la… trend. Adica la preluarea, otova si de suprafata, asa, cam cam cum iei spuma de la ciorba, a ceea ce, in mintea multora, se defineste – fara echivoc – drept concept filozofic deschizator de drumuri noi. Cica principiul e unul extrem de simplu. Rezumat, ar suna astfel: chiar daca te-au potopit toate necazurile posibile, trebuie sa tragi bine aer in piept – inspiri, expiri adinc – si sa… gindesti pozitiv. Respectiv ca, de fapt, lucrurile stau pe dos (adica sint bine/ bune) decit se incapatineaza realitatea sa-ti demonstreze. Urmarea fireasca – conform gindirii pozitive – este aceea ca Universul, receptiv la pozitia noastra optimista, se conformeaza, servindu-ne in retur taman ceea ce noi ne imaginam/ construiam ca realitate.

Pina aici, in ciuda dificultatilor pe care le-am intimpina pe parcursul acestui proces, totul ar fi – totusi – ok. Da, dar se pare ca unii circotasi (recte clientii teoriilor conspirationiste) ar fi lansat ideea ca toata treaba asta cu gindirea pozitiva e, in fapt, TOT opera conducatorilor oculti (derbedeii aia care vor sa ori chiar conduc lumea). De ce-ar face ei asta, de ce ar servi pe tava multimilor asemenea rezolvare lina? Pai, foarte simplu: prin aceasta metoda necostisitoare ar reusi cu brio sa „tina in friu masele, prin inducerea unei stari de leguma timpa, gata sa zimbeasca larg in fata oricarui abuz”. Trebuie sa recunoastem ca exista o logica de bun-simt in demonstratia asta. Si e bine cunoscut faptul ca, daca-i schimbi omului – prin mijloace neagresive – perceptia asupra unui lucru, cauza ta e cistigata. Obtii adica, de buna voie, ceea ce urmareai. Totul e sa-l convingi ca ginditul pozitiv e solutia, panaceul universal. Dublat, evident, de perseverenta. In acest fel, cit timp el e ocupat cu perseveratul si mentinutul gindului pozitiv, tu-ti vezi netulburat de ale tale. Ce mai tura-vura, il bagi in matrix un-doi, fara scandal si cheltuiala.

Ca americanii se raliaza ideii nu ne intereseaza – in fond, e problema lor. Mai trist e insa faptul ca – asa cum constata Liviu – trendul a prins foarte bine si pe plaiurile noastre. Inainte ii asteptam pe americani (sa vina sa ne salveze). Acum e mai simplu: asteptam Universul. Si ne convine al naibii de bine sa gindim si noi pozitiv, pentru ca „astfel putem sa asteptam cu miinile in sin… Fie pe americani, fie Universul. Oricine e disponibil, numai noi sa asteptam (pozitiv) pe cineva, sa ne rezolve problemele…”. Eu una nu stiu cine-i mai asteapta pe americani, ba chiar indraznesc sa cred ca nimeni nu-si mai imagineaza atare gluma. Dar nici sa schimbi o utopie cu alta nu mi se pare mai productiv. Dimpotriva, ar fi SI mai tragic. Si periculos. D-asta ma bucur ca avem un imn catalizator. De fapt, sper sa devina catalizator… Mi-ar placea ca acum, odata cu pasirea intr-un An Nou, sa se petreaca si materializarea trezirii din „somnul cel de moarte”…

Asadar, ginditi. Pozitiv. Dar GINDITI!

surse: Liviu Stanciu – Sa gindim pozitiv (Oblique, nr. 129); imagini: http://stiri.rol.ro/video-ganditorul-de-la-hamangia-vedeta-in-ultima-zi-de-lucru-la-senat-629653.html; http://drumuricatretine.wordpress.com/2010/02/12/miracolul-gindirii-pozitive/
Published in: on 31 Decembrie 2010 at 2:31 am  Comments (7)  

New Year Resolution

Hm… Nu stiu exact care ar fi motivul – de fapt nu mi-am pus niciodata problema… – dar NU obisnuiesc sa fac, in pragul dintre ani, NICI bilantul anului scurs, dar NICI vreo lista cu „must do” pt anul ce incepe. Probabil, de lene… Nu neaparat fizica, cit, mai ales, psiho-mentala (devine obositor sa te gindesti ce naiba ai facut tot anul si, pe deasupra, ce-ar trebui sa faci in cel ce vine…). Desigur, am o mare admiratie pentru cei care fac asta, indeosebi pentru cei care nu numai ca produc listele in cauza, dar, MAI ALES, si realizeaza ce-si propun. De altfel, vorbind despre capitolul liste (la care, totusi, ma pricep…), am ajuns la concluzia ca unchiul din 3 intr-o barca (sau 3 pe 2 biciclete?… nu reusesc sa-mi amintesc in clipa de fata…) a lui JK Jerome este un adevarat exemplu de intelepciune.

Am primit insa pe mail o povestioara – sau anecdota, ce-o fi – care-mi pare demna de toata lauda si absolut suitable pentru lista de pornire in Noul An. Nu neaparat ad litteram, ci ca atitudine, mod de a privi lucrurile. Iat-o:

<<Acum câteva zile, intr-un oraş din Franţa, la intrarea intr-o sala de gimnastica, pe un afiş cu o tanara spectaculoasa scria:  „În vara aceasta ce vrei să fii: sirena sau balena?”
Se spune că o femeie tanara, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni:
Dragă domnilor,
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfini, lei de mare, oameni curiosi). Acestea au o viaţa sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenute micute si dragalase, pe care le alapteaza. Se distreaza de minune cu delfinii, umplandu-si burta cu creveti. Se joaca si inoata, cutreiera mările, cunoscand astfel locuri minunate ca Patagonia, Marea Barens sau recifii de corali din Polinezia. Balenele cântă foarte bine şi chiar inregistreaza CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un dusman care sa le vaneze, in afara de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toata lumea.
Sirenele nu există. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de psihoterapie, deoarece ar avea o problemă serioasă de personalitate: „femeie sau peşte?„.  Nu au viata sexuala, pentru că-i omoara pe bărbaţii care se apropie de ele si, pe langa acest aspect, pe unde si cum ar putea? Deci, din aceasta cauza, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar sunt singure şi triste. Oricum, cine ar vrea sa apropie de o tipa care miroase ca un peste?  Pentru mine este clar, doresc sa fiu o balena.
PS: In vremurile astea, in care toata mass-media ne baga in cap ideea ca doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer sa ma delectez cu o inghetata impreuna cu copiii mei, cu o cina buna cu un barbat care ma face sa vibrez sau cu o cafea si prajiturele impreuna cu prietenele mele. Cu timpul câştigam în greutate, pentru ca acumulam multe cunostinte si informatii si cand nu mai au loc in cap sunt distribuite in restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte. De astăzi, când o sa ma uit la fundul meu în oglindă, o sa ma gândesc:”Dumnezeule, ce inteligenta sunt … ” >>

Desigur, povestea e oarecum simplista, unele chestii deja le-am mai auzit, dar, in esenta, transmite un mesaj. Si cred ca, in aceste vremuri dominate de atita superficialitate, iesitul din sabloane ar fi o mare achizitie…

Si, ca sa revin totusi la lista, cred ca dezideratele din urmatoarea ar fi cel putin amuzante. Deci susceptibil de a fi duse la indeplinire. Nu de alta dar, daca nu e si amuzant, cred ca acel lucru nu merita atentie.

surse imagini: maesa-todo-list-12-31-08.jpg (www.kevinrydberg.com); http://mlle-c.blogspot.com/2008/07/liste-de-choses-faire.html; to-do-list.jpg (www.oytoah.com)
Published in: on 27 Decembrie 2010 at 5:27 pm  Comments (3)  

Legile lui Zamolxe (3)

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…

38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.

39. Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd, si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste, si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul, si urâtul, simte si frigul, si căldura, si finetea, si asprimea, aude si plăcutul, si neplăcutul, gustă si dulcele, si amarul, simte si mireasma, si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înteleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simturile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si întelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nicio clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteleptul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

Published in: on 3 Septembrie 2010 at 10:52 pm  Comments (1)  

Legile lui Zamolxe (2)

18. Nu grăbi nicio lucrare, căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.

20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare, căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sământă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta, trufia întotdeauna aduce suferintă.

21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una, nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.

25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.

30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind. Cine vede mai bine?

32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul? Este mâna stângă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie, căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

Published in: on 3 Septembrie 2010 at 10:25 pm  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Legile lui Zamolxe (1)

O foarte draga prietena a postat, pe blogul ei, o parte dintre aceste adevarate nestemate ale cugetului dac. Cumva indirect, i-am promis ca le voi publica, la rindul meu, caci merita cunoscute de cit mai multi dintre noi. Prietena mea spunea ca asa ar trebui sa arate o Constitutie Mondiala, si are perfecta dreptate. Rar ne este dat sa vedem (citim) texte sacre de o mai mare limpezime a gindului si profunzime de spirit… Iar frumusetea lor sta, mai ales, in starea de inefabil pe care o induc in sufletul celui care le parcurge.

[„Legile lui Zamolxe” au aparut, sub semnatura Remer Ra, la Editura Deceneu, 2009; Sublinierile (ingrosarile) imi apartin]

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă, asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu tine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa. Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul, si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărti de fratele si de vlăstarul tău.

12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.

13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun si vorba înteleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

Published in: on 3 Septembrie 2010 at 10:13 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Cel mai…

Motto:

“Cu capãtul arcurilor, trecînd,
rãzboinicii
mîngîie roua…” (*)

Atunci cind Yosa Buson a scris acest admirabil hai-ku, cu siguranta nu se gindea  in mod special la artele martiale. Asisderea, ceea ce intelegem noi (occidentalii) prin arte martiale nu se prea potriveste cu ceea ce reprezinta acestea in realitate. Noi le privim indeobste ca discipline sportive, in timp ce ele sint mai mult decit atit. Undeva insa, pe la mijlocul drumului intre cele doua unghiuri de vedere, exista un punct comun, in care occidentalul practicant de arte martiale poate atinge / patrunde esenta insasi a acestui mod de A FI. Occidentalul practicant de arte martiale poate atinge acest punct cind devine campion; dar, mai ales, devine campion veritabil abia atunci cind atinge acest punct.

Desigur, in artele martiale practicate ca sport exista sumedenie de campioni. Campioni veritabili insa sint mult mai putini (decit detinatorii titlurilor nationale/ europene sau chiar mondiale). Prin campion veritabil inteleg exact acel personaj care trece dincolo de performanta sportiva in sine, de titlu (efemer, pina la urma) si chiar de vilva iscata in jurul lui (daca exista… la noi, de exemplu, artele martiale NU fac vilva si nu prea intereseaza pe nimeni, in afara celor direct sau adiacent implicati). Ce inseamna acel dincolo? Altfel spus, cum recunosti un campion veritabil? Cam in acelasi fel in care recunosti un lider atunci cind nu cunosti persoana respectiva: il simti. Pe tatami sau in afara acestuia.

In afara arenei, daca intimplarea te aduce in preajma unui campion veritabil, vei simti o forta magnetica degajata de acesta. O forta usor hipnotica, care-ti va impune respect, iti va capta atentia si-ti va stirni interesul aproape instantaneu. De regula, sint extrem de carismatici; mai mult, ceea ce-ti dau acestia – ca informatie, stare, dispozitie insuflata – este benefic, neconditionat si, mai ales, gratuit. Energie, vibratie.

Desigur, pe tatami… lucrurile s-ar putea sa stea putin diferit… pt tine. Daca esti insa suficient de inteligent pt a-ti conteni frica, vei primi  – in afara loviturilor si implicit o data cu ele – exact aceleasi lucruri. Daca esti suficient de inteligent, onest si dornic sa atingi acelasi stadiu, vei invata ca dincolo de lovituri, dincolo de superioritatea tehnica, de performanta si experienta campionului veritabil se afla altceva. Se afla acel ceva ce tine de esenta despre care vorbeam.

Daca nu esti suficient de inteligent si/ sau nici dispus sa inveti, nu vei retine decit lectia fricii. Si nu vei pasi pe tatami, caci adversarul tau e campion mondial, deci oricum te va bate. Ceea ce nu vei intelege este faptul ca nu campionul mondial te-a infrint, ci propria-ti mentalitate, propria-ti frica, propriul tau mod de a fi. Tu NU ai fost invins intr-o lupta, TU ESTI INVINSUL. In acea clipa (cu toate ca simti campionul veritabil) incetezi sa mai inveti ceva. Si treci, din rindul luptatorilor, in cel al spectatorilor.

Si este foarte posibil ca, in astfel de momente, unui campion veritabil sa i se confere trofeul suprem al unei competitii – nu numai locul intii, ci si titlul de Cel mai bun dintre [peste] toti. Ca recunoastere a evidentei. Respectiv a esentei, a veritabilului. Cum s-a intimplat la Brasov, in 15 mai…

(*) Multumiri lui Dan Marius, pe blogul caruia am descoperit acest inegalabil hai-ku (http://danmariuss.wordpress.com/haiku-yosa-buson/)
Published in: on 17 Mai 2010 at 12:15 pm  Comments (2)  
Tags: ,