Sfaturile lui Salamone

padure aurie -raza_1363489

Era odată un negustor de mărunţişuri care trăia cu familia sa fericit. Într-o dimineaţă devreme el se duse să deschidă prăvălia şi găsi în faţa ei, pe trepte, un om mort. De frică să nu fie acuzat de crimă, îşi abandonă familia (soţia şi doi copii) şi plecă în lume. Ajuns undeva departe de ţinutul său, căută mult timp ceva de lucru pentru a-şi duce traiul. În cele din urmă, auzi de o persoană ce căuta un servitor şi intră în slujba acestui om, care era vestit pentru sfaturile bune pe care le dădea şi care se chema Salamone.

Se înţelegea bine cu stăpînul, iar acesta îl preţuia în mod deosebit. Trecură 20 de ani şi negustorul – ajuns slugă – se gîndi c-ar fi bine să-şi revadă familia. Îşi luă rămas bun de la stăpîn şi-i ceru să-i plătească ceea ce i se cuvenea, căci nu primise nimic pînă atunci. Luă cei 300 de scuzi cuveniţi şi, cînd să coboare scările, stăpînul îl opri:
– Pleci aşa, fără să-mi ceri niciun sfat? Sunt alţii care vin de departe pentru asta!
Negustorul se gîndi şi urcă din nou scările.
– Ei bine, dă-mi un sfat!
– „Nu părăsi niciodată drumul tău pentru unul nou!” – zise Salamone şi-l încasă de 100 de scuzi.
– Asta e tot? – se miră negustorul devenit slugă.
– Ca să-ţi aminteşti de asta în drumul tău, răspunse Salamone.
Negustorul dădu să coboare scările, dar se razgîndi. Urcă din nou şi zise:
– Dat fiind că sînt încă aici, mai dă-mi un sfat!
– Dă-mi alţi 100 de scuzi!
Negustorul nostru îi plăti şi primi sfatul următor: „Nu te băga în treburile altora!”.
Servitorul gîndi apoi: „Dacă mă duc acasă cu 100 de scuzi ar fi ca şi cum m-aş duce cu mîna goală. Ia să-i mai cer încă un sfat!”. Îi plăti aceeaşi sumă, iar Salamone îi zise:
– „Amînă-ţi mînia de azi pe mîine!”
Se întoarse să plece, dar fu oprit de Salamone, care-i dădu o focaccia (un fel de lipie de-a noastră):
– Ia focaccia asta şi te rog să n-o tai decît cînd vei fi aşezat la masă cu întreaga ta familie!

Plecă negustorul. După un timp, se intîlni cu un grup de oameni care-i propuseră să-şi schimbe traseul, căci ei cunoşteau mai bine împrejurimile. Negustorul se gîndi şi, amintindu-şi sfatul lui Salamone, îi refuză, păstrîndu-l pe cel ales de el. După cîteva minute auzi împuşcături, ţipete şi văicăreli, căci oamenii aceia fuseseră atacaţi de bandiţi. Ce bine că am urmat sfatul lui Salamone! Binecuvîntaţi să fie primii 100 de scuzi!, îşi zise negustorul.
Tot mergînd el aşa, se făcu noapte, se afla într-o cîmpie pustie şi se gîndea că nu are unde să pună capul peste noapte. La un moment dat, zări o căsuţă singuratică luminată; bătu la uşă şi fu primit de un bărbat care tocmai se pregătea să cineze. Fu ospătat de acesta şi la sfîrşit văzu cum gazda deschide o hrubă şi de acolo iese o oarbă căreia omul îi dădu să mănînce nişte ciorbă într-o ţeastă omenească, punîndu-i în mînă o ţeavă de trestie. După ce oarba mîncă, bărbatul o coborî din nou în pămînt şi o încuie acolo, apoi îl întrebă pe negustor:
– Ce părere ai despre ce ai văzut aici?
– Dacă tu consideri că e bine ce faci, eu nu am ce adăuga.
– Ia să-ţi spun ce s-a întîmplat, începu gazda povestirea. Nevastă-mea trăia cu un tînăr cît timp eu eram plecat, iar într-o zi i-am găsit pe amîndoi în acţiune. L-am omorît pe el şi i-am scos ochii ei. Ţeasta este a lui, iar trestia cu care suge ea ciorba mi-a servit să-i scot ei ochii. Acum, ia zi, ce părere ai?
– Dacă ai considerat corect ceea ce ai făcut, ai făcut bine, zise drumeţul.
– Bine, zise stăpînul casei. Dacă m-ai fi condamnat, te omoram şi pe tine, ca pe toţi ceilalţi dinaintea ta!
Iar negustorul se gîndi: „Binecuvîntaţi şi ceilalţi 100 de ţechini!”. Şi plecă a doua zi nevătămat.

După ce merse el ceva vreme, ajunse în satul lui şi recunoscu cu greu strada şi casa sa. Ferestrele erau luminate şi înăuntru era soţia sa, care sta faţă-n faţă cu un tînăr frumos pe care-l mîngîia fără reţineri. Se mînie nespus negustorul de ce văzu, vru să-i împuşte pe loc, dar îşi aduse aminte de ultimul sfat şi se calmă. Apoi întrebă o femeie care tocmai trecea pe acolo:
– Ştii mata, cumva, cine locuieşte în casa aceasta?
– E o femeie fericită, care-şi sărbătoreşte fiul ce tocmai a terminat Seminarul şi a ţinut prima sa slujbă în biserică.
Atunci el se gîndi din nou: „Buni şi binecuvîntaţi fie şi ultimii 100 de scuzi!”.
Intră apoi în casă, fu recunoscut de soţie şi îmbrăţişat de ea şi de copii, după care se aşezară la masă. Atunci îşi aminti că primise de la Salamone lipia şi că putea, în sfîrşit, s-o taie, căci stătea lîngă ai lui. Cînd o tăie, din ea apărură cei 300 de scuzi pe care Salamone îi pusese acolo să-şi amintească de sfaturile lui.

Poveste culeasă din Campidano (Sardinia), de către Italo Calvino, inclusă în volumul 3 de „Fiabe italiane”.
sursa foto = internet
Published in: on 25 August 2014 at 6:49 pm  Comments (2)  

Kahlil Gibran – Iisus, Fiul Omului

Ioan, ucenicul iubit – Despre Iisus, Cuvintul

Voiti sa va vorbesc despre Iisus, dar cum pot eu ademeni cintecul-patima al lumii intr-o trestie gaurita?

Iisus il simtea pe Tatal ceresc in orice clipa a zilei. Il vedea in nori si in umbrele norilor ce trec peste pamint. Vedea chipul Tatalui in iazurile tacute si urma slaba a picioarelor Lui pe nisip; si deseori El inchidea ochii ca sa priveasca in Ochii Sfinti.

Noaptea ii vorbea cu glasul Tatalui, iar in solitudine El auzea ingerul Domnului chemindu-L. Iar cind dormea nemiscat, El auzea soaptele cerurilor in visele Lui.

Deseori era fericit cu noi si ne numea frati ai Lui.

Uitati-va, Cel care a fost primul Cuvint ne numea frati, cu toate ca noi eram doar silabe rostite in ziua de ieri.

Intrebati de ce Il numesc primul Cuvint.

Imagine

Ascultati si veti afla raspunsul:

La inceput, Dumnezeu a calatorit prin spatiu, iar din miscarea Lui fara de masura s-au nascut pamintul si anotimpurile acestuia.

Apoi Dumnezeu a pornit iarasi, iar viata a inceput sa curga, iar dorul de viata a cautat inaltimile si adincimile, si a vrut sa fie mai mult decit viata.

Apoi Dumnezeu a vorbit, iar Cuvintele Lui au alcatuit omul, iar omul a fost un duh nascut din Duhul lui Dumnezeu.

Iar cind Dumnezeu a vorbit astfel, Hristos a fost primul Lui Cuvint, iar acel cuvint a fost perfect; si cind Iisus din Nazaret a venit pe lume, primul Cuvint a fost rostit catre noi si sunetul s-a facut carne si singe.

Iisus cel Uns a fost primul Cuvint rostit de Dumnezeu catre om, ca si cum un mar dintr-o livada trebuie sa dea muguri si sa infloreasca inaintea celorlalti pomi. Iar in gradina lui Dumnezeu acea zi a tinut cit o vesnicie.

Sintem fiii si fiicele Prea Inaltului, dar Cel Uns a fost primul Sau nascut, care a salasluit in trupul lui Iisus din Nazaret, iar El a pasit printre noi, iar noi l-am putut vedea.

Toate acestea vi le spun ca sa puteti intelege nu doar cu mintea, ci si cu duhul. Mintea cintareste si masoara, dar duhul este acela care atinge inima vietii si ii imbratiseaza taina; iar saminta duhului este nemuritoare.

Vintul poate bate, iar apoi slabeste, iar marea se poate infuria si apoi potoli, dar inima vietii este o sfera tacuta si senina, iar steaua care straluceste acolo ramine neclintita in veci.

sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/Grunewald_-_christ.jpg

Published in: on 14 Iunie 2013 at 10:43 pm  Lasă un comentariu  

Har Tios

Alta Unsar Thu In Himinai Veihnai Namo Thein,

Vimai Thiu Dinasus Theius, Vairthai Vilga Theius,

Sve In Himina Gai Ana Airthai

Hlaif Unsar Ana Thana Sinteinai Gif Uns Himina Daga.

 

Gah Aflet Uns Thati Skulan Biganima.

Gai Veis Thai Skulan Unsaraim,

Gai Ni Brigais Uns In Frainstubru.

 

Gah Akh Lausei Uns Af Thama

Ubilin Aunte Theina Ist Tindagardi.

Gam Machs, Gah Vultans In Aivin.

Tatăl Harului

Tatăl nostru, Tu Care ai Locul Tău în Lumină,

Sfînt Eşti Tu şi Numele Tău…

In Cer şi pe Pămînt.

Aştept Darul Inălţării Tale în mine.

Sfîntă e Voinţa Numelui Tău în inima mea

In Cer şi pe Pămînt.

Primesc Darul Harului Tău în fiecare zi.

Dă-ne Darul Luminii Tale şi azi,

El e Pîinea noastră în fiecare zi.

Harul Tău să ne dea Puterea Sfinţeniei Sufletului,

Dă-ne nouă Puterea Luminii Numelui Tău.

Tată Sfînt, prin Puterea Harului Numelui Tău,

Sufletul nostru cere să primească

Binecuvîntarea Luminii Tale,

In Inima întunecată

Si în Inima care întunecă.

Tată Sfînt,

aducem mulţumire Focului Inimii Tale,

care ne duce Binecuvîntaţi în Cerul,

în Puterea şi în Sfinţenia Ta.

Amin.

Muzica „Acum si pururea” – Gheorghe Zamfir
Creator clip EM … http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Published in: on 9 Martie 2012 at 7:53 pm  Comments (8)  

I Didn’t Know My Own Strenght

9 august 1963 – 11 februarie 2012

We Look To You, Whitney!

Singurul artist din lume cu 7 albume – consecutive – premiate cu Discul de Platina.  Peste 170 milioane albume si single-uri.                2 Emmy, 6 Grammy, 30 Billboard Awards, 22 American Music Awards.

Fiica lui Cissy Houston (cintareata de muzica gospel), verisoara lui Dionne Warwick si fina Arethei Franklin. Desigur, toata lumea cunoaste aceste lucruri… „I Will Always Love You” (un cover dupa o piesa a lui Dolly Parton) a devenit referinta prin excelenta asociata numelui ei. Putine dintre melodiile lansate de ea nu au ajuns hituri…

America a avut si are o multime de voci „negre” exceptionale; totusi, EI i s-a spus „The Voice”. Cred ca o merita din plin! Cu ani in urma, dupa lansarea lui Mariah Carey, prietenele mele mi-au lansat o provocare: „Pe care o alegi dintre cele doua? Care-ti place CEL mai mult?”. N-am raspuns imediat, nu pt ca as fi ezitat, ci pentru ca voiam sa mi le aduc in „fata ochilor” pe amindoua, in acelasi moment („When You Believe” nu exista inca… 🙂 ). Iar raspunsul meu a sosit calm, din adincuri: Whitney, fara niciun dubiu.

Dar, din pacate, Whitney a avut si un mare defect; de fapt, a facut o greseala. NU, nu ma refer la droguri, alcool. Defectul ei s-a numit Bobby Brown. N-am inteles niciodata (de parca ar fi inteles cineva…) DE CE a ales sa „mearga” alaturi (pe acelasi drum?) de personajul amintit. Dar… lectiile pe care le alegem trebuie duse la capat. Hm… It’s Not Right, But It’s Okay…

Whitney a mers pina la capat. O stea ce-a ars puternic, fara jumatati de masura. Si care nu se va stinge niciodata.

Published in: on 13 Februarie 2012 at 12:43 am  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Răul absolut

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare:

„Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”

Un student a raspuns ferm: „Da!”
Profesorul a pus o noua intrebare: „Daca Dumnezeu a creat totul, inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau?”
Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a „demonstrat” cum „credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat:
– „Dle Profesor, starea de frig exista?”
– „Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. „Ce fel de intrebare este aceasta?, a continuat profesorul… Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?”
Proaspatul student raspunse:
– „De fapt, starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.”
Si, continua studentul, „intunericul” exista?
– „Bineinteles!” raspunse profesorul.
De aceasta data studentul zise:
– „Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.”

In sfarsit studentul il intreba pe profesor:
–  „Domnule Profesor, exista raul absolut?”
Profesorul ii raspunde:  „Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.”

Studentul raspunse: „Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului.”

Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic.

Numele acestui tanar este ALBERT EINSTEIN.

surse foto: http://www.cabinet-psiholog.ro/wp-content/uploads/2009/05/dumnezeu-si-omul.jpg; http://www.friendship-quotes.info/wp-content/uploads/2011/01/albert-einstein-intuition.jpg
Published in: on 31 Ianuarie 2012 at 1:07 pm  Lasă un comentariu  
Tags:

2012 – ginduri de inceput

May every single day of this new year reflect our joy

Alchimistul lua cartea adusa de cineva din caravana. Rasfoind-o, gasi povestea pe care o cauta. Alchimistul cunostea legenda lui Narcis, tinarul care ingenunchea zilnic pe malul lacului pentru a-si contempla propria frumusete in apele acestuia. Era atit de fascinat de el insusi incit, intr-o dimineata, cazu in lac si se ineca. Iar in locul acela aparu o floare, ce fu numita narcisa…

Dar nu asa se termina povestea in cartea pe care o rasfoise. Autorul, Oscar Wilde, spunea ca, in momentul mortii lui Narcis, zeitele  padurii vazura ca apele lacului, proaspete inainte, erau acum formate din lacrimi sarate. „De ce plingi?” – intrebara ele. „Il pling pe Narcis” – raspunse lacul. „Ah, nu-i de mirare ca-l plingi – spusera ele – desi il urmaream mereu prin padure, tu singur ii puteai contempla frumusetea atit de aproape”.

„Dar… era Narcis frumos?” – intreba lacul. „Cine ar putea sti acest lucru, mai bine ca tine?” – se mirara zeitele. „Nu pe malul tau ingenunchea el in fiecare zi pentru a-si contempla frumusetea?”

Lacul ramse tacut o vreme. Intr-un tirziu, zise: „Il pling pe Narcis, dar niciodata n-am observat daca era frumos… Pling pentru ca, de fiecare data cind ingenunchea pe malul meu, puteam vedea, in adincul ochilor lui, propria mea frumusete reflectata”.

„Ce poveste frumoasa…”, gindi alchimistul.

 

Paulo Coelho – Alchimistul
(foto: http://fractalontology.wordpress.com/2008/03/05/repetition-and-depth-deleuze-and-intensity/)
Published in: on 3 Ianuarie 2012 at 1:40 am  Comments (1)  

Sinziene in livada Minovici

Asociate marii sarbatori crestine a Nasterii Sfintului Ioan Botezatorul, Sinzienele isi au originea, dupa unii specialisti, intr-un cult stravechi al soarelui, cunoscut geto-dacilor. Se pare ca termenul de sinziene reprezinta o preluare a stravechii denumiri de «Sîntiene», adica femei frumoase, considerate fermecate, care indeplineau cindva, in cadrul unui cult solar, rolul de preotese ale soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci, in arta acelor vremuri, inlantuite intr-o hora. «Hora Dragaicelor», existenta si in zilele noastre, ar putea fi, dupa parerea specialistilor, un fragment din ritualul savirsit in vechime de Sîntiene – preotesele soarelui. Românii percep sarbatoarea Sinzienelor ca pe un prilej de veselie, de impacare cu ei insisi si cu natura datatoare de viata. Strecurate printre amintiri, Sinzienele personifica tineretea si iubirea… (*)

2011 – a cincea noapte

Noaptea de 24 iunie se inscrie, an de an, la Vila Minovici, sub semnul magicului. Si, cu siguranta, Sîntienele strabat vazduhurile, de-a lungul  si de-a latul tarii, spre a asista, sustine si se bucura impreuna cu oamenii in aceasta noapte fermecata, in care, nu-i asa, se deschid cerurile si muritorii pot deslusi graiul necuvintatoarelor…

In livada am regasit aceeasi pace, aceeasi lumina filtrata de coroanele arborilor, aceeasi bucurie pe care doar natura ti-o da. Desigur, asta in primele momente, pina cind gradina s-a umplut de lume… Scaunele aranjate in amfiteatru isi asteptau oaspetii, mesele – inchipuind terasa-gradina a unui restaurant vara – stateau cuminti sub umbra deasa a duzilor, stejarilor si a unui mic cires, cumva stingher intre falnicii sai vecini, iar aleea artelor vizuale se pregatea sa-si primeasca vizitatorii. Pe simeze – fotografii ale bisericilor de lemn din nordul Olteniei (Serban Bonciocat si Luiza Zamora). Intr-un colt, noutatea o constituia un mare ecran, pe care rulau in bucla peliculele cistigatoare ale concursului Mini Film cu Maxi Art. Secvente video de 1 minut, ce sintetizau, fiecare, un univers propriu, redat prin ochii talentatilor regizori. Nelipsitul stand cu carti (editurile Paideia, Jurnalul National, Spandugino, Vremea, Oscar Print, Asociatia 37), dar si coltul ARTelierului pt copii erau deja gazde vechi…

Desigur, am avut ragaz sa ma plimb in voie prin livada pe care nu poti sa n-o indragesti, din chiar prima clipa, sa ma desfat cu dudele aflate la indemina oricui pe crengile aplecate, sa redescopar alte si alte colturi pierdute…  Si Sinziana pictata pe unul dintre peretii marginasi, pe care n-o remarcasem datile trecute. Dar si sa asist, alaturi de alti invitati sositi din vreme, la repetitiile Sinzienelor mici si mari.

Seara propriu-zisa n-a inceput conform programului, ci aproape o ora mai tirziu. Dar acest fapt a trecut nebagat in seama; de altfel, forfota si sosirea invitatilor s-au prelungit pe aproape tot parcursul evenimentului. Ceea ce, in definitiv, sporea caracterul de sarbatorire intima, familiala; deopotriva invitati si organizatori savurau, in voie si fara prea mult protocol, momentele artistice, dar si pe cele de intilnire cu vechi prieteni. Intreaga livada era impinzita de lume: ti se facea brusc foame, te asezai la una dintre mesele gradinii-restaurant (hm… dupa ce stateai la coada cvasipermanenta spre a-ti procura bucatele). Te atrageau luminitele aprinse pe aleea expozitiei de fotografie? Porneai  – degraba sau alene – intr-acolo. Ecranul iti stirnea curiozitate? Te puteai aseza linistit sa urmaresti minifilmele. Voiai mai multa tihna spre a discuta cu vreun prieten neintilnit de-o bucata de timp? Alegeati, impreuna, o banca pierduta prin gradina, un trunchi de copac sau o piatra…

Si vălurile noptii se faceau din ce in ce mai dense. Asisderea, voalurile albastrii  ale „cetii” de padure… Mda, la efectul scenic al cetii au contribuit din plin si fuioarele de fum ale gratarului plin de mici ce-a functionat non-stop… Caldura – in ciuda desisului livezii – s-a facut simtita pina tirziu in noapte.

Seara festiva a fost deschisa de gazda evenimentului, doamna Georgiana Pogonaru (Presedinta Asociatiei „Prietenii Muzeelor Minovici”). Sinzienele mici – trupa de balet a Scolii Educa – ne-au incintat pe toti prin gratia, inocenta si constiinciozitatea cu care si-au prezentat programul. Le-au urmat Sinzienele mari – un stol de tinere invesmintate in straie de zina, văluri galbene precum cununile impletite in parul lor lung – ce-o insoteau pe conducatoarea lor, purtindu-i imensa trena ce aproape acoperea intreaga „scena”.

Cornelia Tihon a fost o prezenta inedita: studenta la Conservatorul de Muzica, la doar 23 de ani cinta din 23 de instrumente de suflat. N-am retinut decit citeva dintre denumirile acestora – tilica, oboi, ocarine (de fapt niste variante anterioare), cimpoi, nai. Interesante au fost cele citeva instrumente stravechi cu care Cornelia ne-a incintat auzul minute intregi.

Momentul de teatru – Calatorii prin ploaie – a fost sustinut de actorii Brindusa Casandra Mircea, Ioana Macaria, Silviu Biris, Constantin Florescu. O viziune interesanta si o interpretare plina de naturalete si talent.

Ei, si uite ca am ratat taman momentul cel mai liric al serii, moment asteptat probabil cu nerabdare de toti indragostitii (indragostiti pur si simplu sau… de arta): „De dragoste”, cu Razvan Mazilu si Monica Petrica. Asadar, mister total, n-am nici cea mai mica idee referitor la dansul interpretat de cei doi binecunoscuti artisti.

Dar n-am lipsit de la programul de cintece traditionale romanesti oferit de Corul Sound, condus de Voicu Popescu. Si nici de la inegalabilul moment sustinut de grupul folcloric Alunelul si dirijat de Larisa Barbu, secventa care a incheiat de altfel noaptea magica: Hora Sinzienelor, o hora in care, cu mic, cu mare, ne-am prins cu totii (in fine, e un fel de-a spune… fotografii imortalizau momentul). Larisa ne-a invatat sirba, Hora de la Husi si… inca un dans… (nu-mi amintesc exact ce, din pacate…).

N-as putea sa inchei aceasta mica depanare a viitoarelor amintiri, fara a le numi pe Anca, Andreea, Catrinel, Coca, Cristina, Daniela, Diana, Ilinca, Ioana, Laura, Lorina, Lucia, Madalina, Manuela, Mariuca, Sabina, Smaranda, Stefania – zinele permanent ocrotitoare ale locului, si nici pe… elfii Adrian, Costel, Gabriel si Michael, vajnicele lor ajutoare. Fara ei, cu siguranta, sarbatorile in gradinile Minovici n-ar avea acelasi farmec.

Orele noptii cursesera… ne indreptam catre cele ale diminetii. Linistea isi relua, incet, stapinirea asupra livezii obosite de atita freamat. In iarba si pe frunzele copacilor incepeau a se ghici stropii de roua. Roua din dimineata zilei de Sinziene. Rouă cu valente tamaduitoare si purificatoare, care are <>.(**)

Undeva in vazduh, ori poate intr-o dimensiune dincolo de timp, Sîntienele vegheaza…

P.S. Gratie bunavointei Cristinei Costache, iata si momentul Razvan Mazilu & Monica Petrica:

 

(*) http://www.prodavisro.com/community/obiceiuri/sinziene.htm
(**) http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/obiceiuri_vii_si_uitate_de_sinziene_67212.html
Published in: on 26 Iunie 2011 at 11:12 pm  Comments (1)  

4 Chords

Simply awesome!

Baietii de la Axis of Awesome ne explica, de fapt ne dezvaluie secretul realizarii unei piese pop de succes. Demonstratie: grupul australian, intr-un sketch din 2009, la Melbourne International Comedy Festival.

De nota 10!

Published in: on 23 Martie 2011 at 9:16 am  Lasă un comentariu  

A Spiritual Quest

Adevarata noastra menire este cea de a fi creatori. Zamisliti dupa „chipul si asemanarea” Creatorului, putem – si chiar trebuie – sa fim co-creatori ai Universului… Si, cel mai lesne si firesc, ne exprimam prin arta…

Akiane – „I know is God…”

Lucrarile acestui copil exceptional pot fi vazute aici: http://artakiane.com/home.htm

John Pugh – Beyond Trompe l’Oeil

Published in: on 28 Ianuarie 2011 at 12:48 pm  Comments (3)  

Micul Suflet

Inca o poveste. Acelasi inefabil. Nostalgia originii…

Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Stiu cine sunt!
Si Dumnezeu a raspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Micul suflet a strigat :
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
– Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
– Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar, curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si, astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
– Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
– Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.
– Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
– Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
– Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
– Asa deci?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
– Ar fi totusi un lucru.
– Ce? intreba Sufletelul.
– Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
– Adica?, intreba, confuz, Micul Suflet.
– Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?
– Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse:
– Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
– Ce este intunericul?, intreba Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu esti.
– Imi va fi frica de intuneric?, intreba Micul Suflet.
– Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric.
– Aaa! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective:
– Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.
– Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.
– Bineinteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca „special” nu inseamna „mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.
– Minunat!, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
– Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum!, ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba:
– In ce mod iti doresti tu sa fii special?
– Nu inteleg – raspunse Micul Suflet.
– Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment:
– Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
– Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
– Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?
– O, da! e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
– Ce anume ar trebui sa stiu?, ofta Micul Suflet.
– Nu ai pe cine sa ierti.
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta?, intreba Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
– Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?
– Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
– Poti face tu acest lucru?
– Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor, incat dansezi deasupra stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.
– Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.
Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe: Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.

– Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.
– Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba:
– Ai avut dreptate inainte, sa stii.
– La ce te referi ?
– Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.
– Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
– Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.
– Bineinteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri.
Si atunci Micul Suflet nu-si dori nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
– Ce pot sa fac pentru tine?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
– Atunci cand te voi lovi si te voi izbi, in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.
– Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
– Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.
– Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui – chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
– Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.

[dupa Neale Donald Walsch – The Little Soul and The Sun]

sursa: http://esoterism.ro/ro/micsuflet.php; foto: http://images.amazon.com/images/P/1571740872.01._SCLZZZZZZZ_.jpg
Published in: on 24 Ianuarie 2011 at 3:06 pm  Comments (6)