Sfaturile lui Salamone

padure aurie -raza_1363489

Era odată un negustor de mărunţişuri care trăia cu familia sa fericit. Într-o dimineaţă devreme el se duse să deschidă prăvălia şi găsi în faţa ei, pe trepte, un om mort. De frică să nu fie acuzat de crimă, îşi abandonă familia (soţia şi doi copii) şi plecă în lume. Ajuns undeva departe de ţinutul său, căută mult timp ceva de lucru pentru a-şi duce traiul. În cele din urmă, auzi de o persoană ce căuta un servitor şi intră în slujba acestui om, care era vestit pentru sfaturile bune pe care le dădea şi care se chema Salamone.

Se înţelegea bine cu stăpînul, iar acesta îl preţuia în mod deosebit. Trecură 20 de ani şi negustorul – ajuns slugă – se gîndi c-ar fi bine să-şi revadă familia. Îşi luă rămas bun de la stăpîn şi-i ceru să-i plătească ceea ce i se cuvenea, căci nu primise nimic pînă atunci. Luă cei 300 de scuzi cuveniţi şi, cînd să coboare scările, stăpînul îl opri:
– Pleci aşa, fără să-mi ceri niciun sfat? Sunt alţii care vin de departe pentru asta!
Negustorul se gîndi şi urcă din nou scările.
– Ei bine, dă-mi un sfat!
– „Nu părăsi niciodată drumul tău pentru unul nou!” – zise Salamone şi-l încasă de 100 de scuzi.
– Asta e tot? – se miră negustorul devenit slugă.
– Ca să-ţi aminteşti de asta în drumul tău, răspunse Salamone.
Negustorul dădu să coboare scările, dar se razgîndi. Urcă din nou şi zise:
– Dat fiind că sînt încă aici, mai dă-mi un sfat!
– Dă-mi alţi 100 de scuzi!
Negustorul nostru îi plăti şi primi sfatul următor: „Nu te băga în treburile altora!”.
Servitorul gîndi apoi: „Dacă mă duc acasă cu 100 de scuzi ar fi ca şi cum m-aş duce cu mîna goală. Ia să-i mai cer încă un sfat!”. Îi plăti aceeaşi sumă, iar Salamone îi zise:
– „Amînă-ţi mînia de azi pe mîine!”
Se întoarse să plece, dar fu oprit de Salamone, care-i dădu o focaccia (un fel de lipie de-a noastră):
– Ia focaccia asta şi te rog să n-o tai decît cînd vei fi aşezat la masă cu întreaga ta familie!

Plecă negustorul. După un timp, se intîlni cu un grup de oameni care-i propuseră să-şi schimbe traseul, căci ei cunoşteau mai bine împrejurimile. Negustorul se gîndi şi, amintindu-şi sfatul lui Salamone, îi refuză, păstrîndu-l pe cel ales de el. După cîteva minute auzi împuşcături, ţipete şi văicăreli, căci oamenii aceia fuseseră atacaţi de bandiţi. Ce bine că am urmat sfatul lui Salamone! Binecuvîntaţi să fie primii 100 de scuzi!, îşi zise negustorul.
Tot mergînd el aşa, se făcu noapte, se afla într-o cîmpie pustie şi se gîndea că nu are unde să pună capul peste noapte. La un moment dat, zări o căsuţă singuratică luminată; bătu la uşă şi fu primit de un bărbat care tocmai se pregătea să cineze. Fu ospătat de acesta şi la sfîrşit văzu cum gazda deschide o hrubă şi de acolo iese o oarbă căreia omul îi dădu să mănînce nişte ciorbă într-o ţeastă omenească, punîndu-i în mînă o ţeavă de trestie. După ce oarba mîncă, bărbatul o coborî din nou în pămînt şi o încuie acolo, apoi îl întrebă pe negustor:
– Ce părere ai despre ce ai văzut aici?
– Dacă tu consideri că e bine ce faci, eu nu am ce adăuga.
– Ia să-ţi spun ce s-a întîmplat, începu gazda povestirea. Nevastă-mea trăia cu un tînăr cît timp eu eram plecat, iar într-o zi i-am găsit pe amîndoi în acţiune. L-am omorît pe el şi i-am scos ochii ei. Ţeasta este a lui, iar trestia cu care suge ea ciorba mi-a servit să-i scot ei ochii. Acum, ia zi, ce părere ai?
– Dacă ai considerat corect ceea ce ai făcut, ai făcut bine, zise drumeţul.
– Bine, zise stăpînul casei. Dacă m-ai fi condamnat, te omoram şi pe tine, ca pe toţi ceilalţi dinaintea ta!
Iar negustorul se gîndi: „Binecuvîntaţi şi ceilalţi 100 de ţechini!”. Şi plecă a doua zi nevătămat.

După ce merse el ceva vreme, ajunse în satul lui şi recunoscu cu greu strada şi casa sa. Ferestrele erau luminate şi înăuntru era soţia sa, care sta faţă-n faţă cu un tînăr frumos pe care-l mîngîia fără reţineri. Se mînie nespus negustorul de ce văzu, vru să-i împuşte pe loc, dar îşi aduse aminte de ultimul sfat şi se calmă. Apoi întrebă o femeie care tocmai trecea pe acolo:
– Ştii mata, cumva, cine locuieşte în casa aceasta?
– E o femeie fericită, care-şi sărbătoreşte fiul ce tocmai a terminat Seminarul şi a ţinut prima sa slujbă în biserică.
Atunci el se gîndi din nou: „Buni şi binecuvîntaţi fie şi ultimii 100 de scuzi!”.
Intră apoi în casă, fu recunoscut de soţie şi îmbrăţişat de ea şi de copii, după care se aşezară la masă. Atunci îşi aminti că primise de la Salamone lipia şi că putea, în sfîrşit, s-o taie, căci stătea lîngă ai lui. Cînd o tăie, din ea apărură cei 300 de scuzi pe care Salamone îi pusese acolo să-şi amintească de sfaturile lui.

Poveste culeasă din Campidano (Sardinia), de către Italo Calvino, inclusă în volumul 3 de „Fiabe italiane”.
sursa foto = internet
Anunțuri
Published in: on 25 August 2014 at 6:49 pm  Comments (2)  

Kahlil Gibran – Iisus, Fiul Omului

Ioan, ucenicul iubit – Despre Iisus, Cuvintul

Voiti sa va vorbesc despre Iisus, dar cum pot eu ademeni cintecul-patima al lumii intr-o trestie gaurita?

Iisus il simtea pe Tatal ceresc in orice clipa a zilei. Il vedea in nori si in umbrele norilor ce trec peste pamint. Vedea chipul Tatalui in iazurile tacute si urma slaba a picioarelor Lui pe nisip; si deseori El inchidea ochii ca sa priveasca in Ochii Sfinti.

Noaptea ii vorbea cu glasul Tatalui, iar in solitudine El auzea ingerul Domnului chemindu-L. Iar cind dormea nemiscat, El auzea soaptele cerurilor in visele Lui.

Deseori era fericit cu noi si ne numea frati ai Lui.

Uitati-va, Cel care a fost primul Cuvint ne numea frati, cu toate ca noi eram doar silabe rostite in ziua de ieri.

Intrebati de ce Il numesc primul Cuvint.

Imagine

Ascultati si veti afla raspunsul:

La inceput, Dumnezeu a calatorit prin spatiu, iar din miscarea Lui fara de masura s-au nascut pamintul si anotimpurile acestuia.

Apoi Dumnezeu a pornit iarasi, iar viata a inceput sa curga, iar dorul de viata a cautat inaltimile si adincimile, si a vrut sa fie mai mult decit viata.

Apoi Dumnezeu a vorbit, iar Cuvintele Lui au alcatuit omul, iar omul a fost un duh nascut din Duhul lui Dumnezeu.

Iar cind Dumnezeu a vorbit astfel, Hristos a fost primul Lui Cuvint, iar acel cuvint a fost perfect; si cind Iisus din Nazaret a venit pe lume, primul Cuvint a fost rostit catre noi si sunetul s-a facut carne si singe.

Iisus cel Uns a fost primul Cuvint rostit de Dumnezeu catre om, ca si cum un mar dintr-o livada trebuie sa dea muguri si sa infloreasca inaintea celorlalti pomi. Iar in gradina lui Dumnezeu acea zi a tinut cit o vesnicie.

Sintem fiii si fiicele Prea Inaltului, dar Cel Uns a fost primul Sau nascut, care a salasluit in trupul lui Iisus din Nazaret, iar El a pasit printre noi, iar noi l-am putut vedea.

Toate acestea vi le spun ca sa puteti intelege nu doar cu mintea, ci si cu duhul. Mintea cintareste si masoara, dar duhul este acela care atinge inima vietii si ii imbratiseaza taina; iar saminta duhului este nemuritoare.

Vintul poate bate, iar apoi slabeste, iar marea se poate infuria si apoi potoli, dar inima vietii este o sfera tacuta si senina, iar steaua care straluceste acolo ramine neclintita in veci.

sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/Grunewald_-_christ.jpg

Published in: on 14 Iunie 2013 at 10:43 pm  Lasă un comentariu  

Har Tios

Alta Unsar Thu In Himinai Veihnai Namo Thein,

Vimai Thiu Dinasus Theius, Vairthai Vilga Theius,

Sve In Himina Gai Ana Airthai

Hlaif Unsar Ana Thana Sinteinai Gif Uns Himina Daga.

 

Gah Aflet Uns Thati Skulan Biganima.

Gai Veis Thai Skulan Unsaraim,

Gai Ni Brigais Uns In Frainstubru.

 

Gah Akh Lausei Uns Af Thama

Ubilin Aunte Theina Ist Tindagardi.

Gam Machs, Gah Vultans In Aivin.

Tatăl Harului

Tatăl nostru, Tu Care ai Locul Tău în Lumină,

Sfînt Eşti Tu şi Numele Tău…

In Cer şi pe Pămînt.

Aştept Darul Inălţării Tale în mine.

Sfîntă e Voinţa Numelui Tău în inima mea

In Cer şi pe Pămînt.

Primesc Darul Harului Tău în fiecare zi.

Dă-ne Darul Luminii Tale şi azi,

El e Pîinea noastră în fiecare zi.

Harul Tău să ne dea Puterea Sfinţeniei Sufletului,

Dă-ne nouă Puterea Luminii Numelui Tău.

Tată Sfînt, prin Puterea Harului Numelui Tău,

Sufletul nostru cere să primească

Binecuvîntarea Luminii Tale,

In Inima întunecată

Si în Inima care întunecă.

Tată Sfînt,

aducem mulţumire Focului Inimii Tale,

care ne duce Binecuvîntaţi în Cerul,

în Puterea şi în Sfinţenia Ta.

Amin.

Muzica „Acum si pururea” – Gheorghe Zamfir
Creator clip EM … http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Published in: on 9 Martie 2012 at 7:53 pm  Comments (8)  

Răul absolut

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare:

„Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”

Un student a raspuns ferm: „Da!”
Profesorul a pus o noua intrebare: „Daca Dumnezeu a creat totul, inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau?”
Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a „demonstrat” cum „credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat:
– „Dle Profesor, starea de frig exista?”
– „Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. „Ce fel de intrebare este aceasta?, a continuat profesorul… Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?”
Proaspatul student raspunse:
– „De fapt, starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.”
Si, continua studentul, „intunericul” exista?
– „Bineinteles!” raspunse profesorul.
De aceasta data studentul zise:
– „Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.”

In sfarsit studentul il intreba pe profesor:
–  „Domnule Profesor, exista raul absolut?”
Profesorul ii raspunde:  „Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.”

Studentul raspunse: „Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului.”

Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic.

Numele acestui tanar este ALBERT EINSTEIN.

surse foto: http://www.cabinet-psiholog.ro/wp-content/uploads/2009/05/dumnezeu-si-omul.jpg; http://www.friendship-quotes.info/wp-content/uploads/2011/01/albert-einstein-intuition.jpg
Published in: on 31 Ianuarie 2012 at 1:07 pm  Lasă un comentariu  
Tags:

2012 – ginduri de inceput

May every single day of this new year reflect our joy

Alchimistul lua cartea adusa de cineva din caravana. Rasfoind-o, gasi povestea pe care o cauta. Alchimistul cunostea legenda lui Narcis, tinarul care ingenunchea zilnic pe malul lacului pentru a-si contempla propria frumusete in apele acestuia. Era atit de fascinat de el insusi incit, intr-o dimineata, cazu in lac si se ineca. Iar in locul acela aparu o floare, ce fu numita narcisa…

Dar nu asa se termina povestea in cartea pe care o rasfoise. Autorul, Oscar Wilde, spunea ca, in momentul mortii lui Narcis, zeitele  padurii vazura ca apele lacului, proaspete inainte, erau acum formate din lacrimi sarate. „De ce plingi?” – intrebara ele. „Il pling pe Narcis” – raspunse lacul. „Ah, nu-i de mirare ca-l plingi – spusera ele – desi il urmaream mereu prin padure, tu singur ii puteai contempla frumusetea atit de aproape”.

„Dar… era Narcis frumos?” – intreba lacul. „Cine ar putea sti acest lucru, mai bine ca tine?” – se mirara zeitele. „Nu pe malul tau ingenunchea el in fiecare zi pentru a-si contempla frumusetea?”

Lacul ramse tacut o vreme. Intr-un tirziu, zise: „Il pling pe Narcis, dar niciodata n-am observat daca era frumos… Pling pentru ca, de fiecare data cind ingenunchea pe malul meu, puteam vedea, in adincul ochilor lui, propria mea frumusete reflectata”.

„Ce poveste frumoasa…”, gindi alchimistul.

 

Paulo Coelho – Alchimistul
(foto: http://fractalontology.wordpress.com/2008/03/05/repetition-and-depth-deleuze-and-intensity/)
Published in: on 3 Ianuarie 2012 at 1:40 am  Comments (1)  

A Spiritual Quest

Adevarata noastra menire este cea de a fi creatori. Zamisliti dupa „chipul si asemanarea” Creatorului, putem – si chiar trebuie – sa fim co-creatori ai Universului… Si, cel mai lesne si firesc, ne exprimam prin arta…

Akiane – „I know is God…”

Lucrarile acestui copil exceptional pot fi vazute aici: http://artakiane.com/home.htm

John Pugh – Beyond Trompe l’Oeil

Published in: on 28 Ianuarie 2011 at 12:48 pm  Comments (3)  

Micul Suflet

Inca o poveste. Acelasi inefabil. Nostalgia originii…

Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Stiu cine sunt!
Si Dumnezeu a raspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Micul suflet a strigat :
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
– Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
– Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar, curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si, astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
– Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
– Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.
– Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
– Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
– Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
– Asa deci?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
– Ar fi totusi un lucru.
– Ce? intreba Sufletelul.
– Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
– Adica?, intreba, confuz, Micul Suflet.
– Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?
– Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse:
– Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
– Ce este intunericul?, intreba Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu esti.
– Imi va fi frica de intuneric?, intreba Micul Suflet.
– Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric.
– Aaa! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective:
– Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.
– Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.
– Bineinteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca „special” nu inseamna „mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.
– Minunat!, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
– Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum!, ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba:
– In ce mod iti doresti tu sa fii special?
– Nu inteleg – raspunse Micul Suflet.
– Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment:
– Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
– Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
– Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?
– O, da! e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
– Ce anume ar trebui sa stiu?, ofta Micul Suflet.
– Nu ai pe cine sa ierti.
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta?, intreba Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
– Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?
– Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
– Poti face tu acest lucru?
– Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor, incat dansezi deasupra stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.
– Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.
Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe: Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.

– Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.
– Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba:
– Ai avut dreptate inainte, sa stii.
– La ce te referi ?
– Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.
– Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
– Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.
– Bineinteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri.
Si atunci Micul Suflet nu-si dori nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
– Ce pot sa fac pentru tine?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
– Atunci cand te voi lovi si te voi izbi, in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.
– Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
– Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.
– Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui – chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
– Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.

[dupa Neale Donald Walsch – The Little Soul and The Sun]

sursa: http://esoterism.ro/ro/micsuflet.php; foto: http://images.amazon.com/images/P/1571740872.01._SCLZZZZZZZ_.jpg
Published in: on 24 Ianuarie 2011 at 3:06 pm  Comments (6)  

Povestea Picăturii

Am primit acest text in urma cu citeva zile. E o poveste simpla. Fara cuvinte mari, nici fraze intortocheate. Si care, la fel de simplu, iti patrunde in suflet. Cuvinte ce vibreaza in tacere, recreind pacea din preajma unui loc sacru… Cu usurinta si forta unei soapte in tumultul unei cascade…


A fost odata ca niciodata un discipol care il intrebă pe maestrul sau:
– Care este lucrul ce ma separa de adevar?

Maestrul ii spuse:

– Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune douasprezece povestioare care iti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai inteles, nu te opri din a medita asupra lor pana ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean, ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc inlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.

A doua poveste:

„Vreau sa fiu libera” spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si oceanul, in compasiunea sa, a ridicat-o la suprafata.
„Vreau sa fiu libera” spuse din nou picatura de apa si soarele, auzindu-i glasul, o aseza intr-un nor.
„Vreau sa fiu libera” spuse picatura inca o data si norul o elibera, iar aceasta cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:

O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:

„Nicio picatura nu are nicio valoare” spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

„Fara nicio indoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decat oceanul” – spuse picatura din Ocean.

A sasea poveste:

„Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean”, spuse picatura din Ocean

A saptea poveste:

„Oh, ce-mi pasa mie de Ocean”, spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:

Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.

A noua poveste:

O picatura din Ocean chemă toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:

„Prin puterea cu care am fost învestita”, spuse picatura din Ocean, „prin puterea cu care am fost învestita, de astazi sunteti excluse din Ocean.”

A unsprezecea poveste:

„Tu te afli in mijlocul iubirii mele”, ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul, pentru ca era plina de iubire pentru o alta picatura.

A douasprezecea poveste:

„Daca as putea cuprinde”, gandi o picatura, „fiecare picatura cu dragostea mea, atunci as deveni Oceanul.”  Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar exista o alta picatura care ii facuse un mare rau si, desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul il intreba pe maestrul sau:
– A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?

Si maestrul ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare si deodata Oceanul ii spuse:
„Tu si cu mine, noi suntem una.” Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

– Afla astfel, o, ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ii primeste in maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat.
– Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara? intreba discipolul.

Maestrul rase din toata inima:

– O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata.

foto: http://hozzamedia.co.uk/pictures/Viewer/?cat=Vistas&file=Drop_In_The_Ocean.jpg
Published in: on 15 Ianuarie 2011 at 1:20 am  Comments (10)  

Deva Premal

Deva Premal & Miten, with Manose

Au concertat la Bucuresti, la inceputul acestei luni, pentru prima oara in Romania. Iata citeva dintre piesele lor; Gayatri Mantra este una dintre preferatele mele… (scuze, unele nu au decit imagini generice…)

Si in interpretarea prim-balerinei Diana Vishneva (Mariinsky Teatr, Sankt Petersburg)

Si un superb montaj produs de Light Omega – Ocean of Love – pe muzica Devei Premal & Miten, So Much Magnificence: sublim!

Published in: on 9 Octombrie 2010 at 8:11 pm  Lasă un comentariu